Sfinţii zilei

0
0


În aceastã lunã, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Haralambie, şi a celor ce au crezut şi s-au sãvârşit împreunã cu el: Porfiriu şi Vaptos, care s-au sãvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care s-au omorât de sabie pentru cã au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie.
Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreunã cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.
Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.
În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor sãi, spunând: „Vã mulţumesc, fraţilor, cã mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte sã se uneascã cu veşnicia!“
Vãzând cã sfântul rabdã durerile fãrã sã scoatã vreun cuvânt rãu, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tãierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au vãzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lãudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.
În hagiografia şi iconografia greacã Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintã ca episcop.
Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.
Tot în aceastã zi, pomenirea celui dintre sfinţi pãrintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului.
Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Zenon.
Tot în aceastã zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nãscãtoarei, stãpânei noastre, cea din Areovind.
Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.