Razie de amploare efectuată de polițiști în comuna Bascov, în noaptea de sâmbătă spre dumincă. Peste 80 de polițiști și 15 jandarmi au făcut filtre rutiere, au verificat societăți, au legitimat persoane. Bilanțul acțiunii a fost făcut iar rezultatele le vedeți mai jos.
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, între orele 18:00 – 01:00, în comuna Bascov, polițiștii și jandarmii argeșeni au desfășurat o acțiune cu efective mărite, tip “Razie”, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Principalele obiective ale acțiunii au fost prevenirea și combaterea faptelor cu violență pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, verificarea societăților comerciale precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
La această razie au participat peste 80 de polițiști, din cadrul structurilor de ordine și siguranță publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, sisteme de securitate și luptători din cadrul Sericiului Acțiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijunul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arges, care prin cei 15 jandarmi prezenți în teren, a asigurat menținerea ordinii și liniștii publice.
Pe durata acțiunii au fost legitimate 316 persoane, verificate 254 de autoturisme, aplicate 84 de sancțiuni contravenționale, în temeiul O.U.G. 195/2002R și Legii 61/1991R și au fost reținute 2 permise de conducere, 5 certificate și un set de plăcute de înmatriculare.
Totodată au fost efectuate un număr de 10 filtre rutiere, fiind efectute 174 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
De asemenea, 10 societăți comerciale au fost verificate, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale, conform O.G. nr. 28/1999, în valoare de 47.000 de lei.
Polițiștii au depistat un tânăr de 18 ani, din Micești, ce conducerea un autoturism, fără a poseda permis de conducere, fiind întocmit un dosar penal privind infracțiunea de conducere fără permis.
Totodată pe durata acțiunii nu au fost constatate comiterea de fapte cu violență.
Acțiunea desfășurată, face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională, a transmis subcomisarul Marius Rizea, ofițer de relații cu presa al IPJ Argeș.