„Ne batem pentru locul 2!”

0
0
  • Preşedintele FC Argeş, mulţumit după tragerea la sorţi a ţintarului



Tragerea la sorţi a meciurilor din play-off-ul Liga 2 Casa Pariu­rilor a fost urmărită cu mult interes de oficialii clubului FC Argeş. Cris­tian Gentea, preşedintele Consiliului de Admi­nistraţie al grupării din Trivale, s-a declarat mulţumit de programul echipei în mini-turneul de cinci etape în care se poate obţine promo­varea în Liga 1.


Conducătorul echipei alb-violete consideră că Argeşul are mari şanse de a reuşi promovarea în prima ligă la finalul acestui play-off care debutează la data de 4 iulie: „Din punctul meu de vedere, tragerea la sorţi a fost convenabilă pentru noi. Primele două meciuri sunt decisive în această luptă pentru promovare. Este obligatoriu să luăm 6 puncte din partidele cu Turris Turnu Măgurele şi CS Mioveni pentru a avea şanse. Este foarte bine că vom juca meciul cu UTA, la Piteşti, în ultima etapă din acest play-off. Una peste alta, consider că programul este bun pentru noi. Având în vedere punctajul de la care se va pleca în acest play-off, cred că UTA este favorită certă la promovare. Sunt realist când spun acest lucru. Noi ne vom bate să promovăm de pe locul 2. Locul 3 care duce la baraj, nu este bun, pentru că întâlneşti o echipă de Liga I. Este diferenţă de valoare între primele două eşaloane” a declarat Cristian Gentea, după tragerea la sorţi.
Badea: „Toate echipele sunt puternice”
Ionuţ Badea, antrenorul lui FC Argeş, îşi doreşte foarte mult să readucă Piteştiul pe prima scenă fotbalistică a ţării după o absenţă de aproape 12 ani.Tehnicianul vrea ca elevii săi să înceapă foarte bine play-off-ul pentru a reuşi revenirea în elita fotbalului românesc. Badea spune că toate cele şase echipe angrenate în această luptă au şanse egale: „Tragerea la sorţi a ţintarului a fost o situaţie dată şi nu se poate spune că avantajează sau dezavantajează pe cineva. Toate echipele sunt puternice. Un posibil uşor avantaj pentru noi poate fi faptul că vom juca meciul cu UTA, care poate fi promovată, în ultima etapă din acest play-off. Este posibil însă ca înaintea ultimului meci să se ştie deja echipele care vor face pasul în Liga I. Noi vom lua fiecare meci în parte. Trebuie să începem bine şi ar fi fantastic dacă am lua 6 puncte din primele două meciurile. Turris şi Mioveni sunt echipe constante. Rapid şi Petrolul au avut tot timpul ambiţia de a fi în faţă. Chiar dacă UTA pleacă în această luptă cu un avans de 5 puncte care înseamnă mult, orice se poate întâmpla. Sunt 15 puncte puse în joc”.
Stoica: „Cu 11 puncte putem promova!”
FC Argeş a fost reprezentată la tragerea la sorţi a ţintarului play-off-ului ligii secunde de Bogdan Stoica, directorul executiv al echipei din Trivale. După aflarea programului celor 5 meciuri ale alb-violeţilor, oficialul piteştean s-a declarat mulţumit. Stoica şi-a făcut un calcul în privinţa numărului de puncte pe care FC Argeş ar trebui să le facă pentru a obţine mult dorita promovare: „Tragerea la sorţi a fost ok. Nici nu ştiu dacă se putea mai bine pentru noi…Este foarte bine că vom întâlni UTA în ultima etapă. Poate sunt deja promovaţi…Mi-am dorit foarte mult să jucăm cu UTA la Piteşti. Ca să promovăm, trebuie să obţinem minim 11 puncte. Toate echipele au şanse. UTA pleacă cu un mic avantaj. În primele două etape, este obligatoriu să facem 6 puncte pentru a avea şanse de promovare. Nici un meci nu va fi uşor, însă. Trebuie să fim concentraţi 100% la fiecare partidă pentru a obţine ce ne-am propus” a spus oficialul argeşean după stabilirea programului. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.