Pensionar rănit în timp ce traversa pe trecere

0
0



Un accident rutier a avut loc ieri dimineaţă la ieşirea de pe strada Dumbravei, în Piteşti. Un şofer grăbit, a lovit un pensionar în vârstă de 70 de ani care traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni de lângă Blue Night. Omul a fost rănit la cap, fiind transportat la spital.


Accidentul a avut loc ieri dimineaţă, la ieşirea de pe strada Dumbravei către Trivale. Florea M., de 70 de ani, din Piteşti traversa pe trecerea de pietoni de lângă hotelul Blue Night. Omul a fost lovit în plin de un Logan condus de Nicolae S., de 36 de ani, din comuna Miceşti. În urma impactului, pensionarul a fost trântit pe asfalt. În urma loviturilor, acesta a suferit un traumatism cranio- cerebral şi contuzie de coloană cervicală. La faţa locului au mers un echipaj de la Biroul Rutier Piteşti şi unul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş. Pietonul a fost găsit conştient, dar martorii au povestit că după impact omul a leşinat. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Pe numele şoferului vinovat, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cercetările continuă pentru a se stabili cu certitudine împrejurările în care a avut loc accidentul. Un lucru este cert până în acest moment, Florea M. traversa pe marcajul pietonal când a avut loc coliziunea.M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.