Consiliere gratuită pentru datornici

0

Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, consumatorii care au datorii neachitate de cel puţin 90 de zile la credite beneficiază de consiliere gratuită şi de îndrumare de specialitate din partea reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru întocmirea dosarului de deschidere a procedurii de insolvenţă. De asemenea, persoanele care au datorii atât de mari încât valoarea lor totală depăşeşte valoarea tuturor bunurilor aflate în proprietate (cel puţin 15 salarii minime brute pe economie, 2.230 lei x 15 = 33.450 lei), dar şi persoanele cu datorii care nu au alte surse de venit şi au o situaţie financiară iremediabil compromisă, beneficiază de consiliere gratuită din partea ANPC, se menţionează în comunicat. ANPC recomandă persoanelor interesate să obţină mai multe detalii despre consiliere să acceseze site-ul ANPC, secţiunea Insolvenţă Persoane Fizice, sau pagina de Facebook „Insolvenţă Persoane Fizice“, sau să se adreseze direct personalului specializat din locaţiile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor. M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.