Spargere de peste 100.000 lei, în Piteşti

1
  • Hoţii au fost eliberaţi din arest



Doi spărgători au furat, la pont, peste 10.000 de lei dintr-un apartament din Piteşti. Cei doi au aflat că proprietarul strângea bani ca să cumpere o casă. Ca să poată acţiona au spart mai întâi maşina omului. Hoţii au fost prinşi la 5 zile. Oamenii legii au mai găsit doar o mică parte din suma furată.


Un piteştean intenţiona să cumpere un apartament şi din acest motiv avea o sumă mare de bani în casă. Omul s-a interesat în stânga şi-n dreapta, încercând să găsească o ofertă imobiliară convenabilă. Astfel s-a aflat despre intenţiile sale şi de faptul că întreaga sumă nu o are la bancă, aşa cum ar fi fost norma, ci acasă. Pontul a fost dat unor indivizi certaţi cu legea, recidivişti, care au mai fost condamnaţi tot pentru furturi. Făptaşii au aflat că proprietarul îşi ţine cheile de la locuinţă în maşină. Pe data de 17 iunie, au mers la Bascov, la locul de muncă al acestuia şi au forţat încuietoarea Loganului sustrăgând cheile apartamentului. S-au dus în cartierul piteştean Găvana, au intrat în casă şi au sustras aproximativ 70.000 lei şi în jur de 4.000 euro. Când a ieşit de la serviciu, păgubaşul şi-a găsit maşina spartă şi a observat că nu lipseşte nimic altceva, decât cheile casei. S-a dus într-un suflet acasă şi a găsit apartamentul răvăşit, iar banii lipseau! A sesizat poliţia, cazul fiind preluat de poliţişti din cadrul Secţiei 2 Piteşti. Oamenii legii au obţinut imagini şi au observat un suspect în timp ce ieşea din scara blocului. Individul purta un hanorac având gluga pe cap, mască de protecţie împotriva coronaviruslui, având faţa acoperită şi haine de culoare închisă. Pe filmare nu i se vedea faţa, fiind greu de identificat. Anchetatorii au urmat şi o altă pistă. Au verificat cu atenţie maşinile care s-au aflat în apropierea locuinţei bărbatului dar şi pe cele din apropierea locului de muncă. Astfel au găsit ceea ce căutau. După ce au identificat autoturismul au ajuns la doi dintre autori.
Eliberaţi sub control judiciar
Luni poliţiştii Secţiei 2 au organizat 5 percheziţii, în comunele Răteşti, Hârseşti şi Pătroaia din judeţul Dâmboviţa. În urma acestora au descoperit suma de aproximativ 30.000 lei, se presupune din banii sustraşi, documente contabile, precum şi alte mijloace de probă care să ajute în anchetă. Au fost ridicaţi şi duşi la audieri George F., de 29 de ani, din comuna Răteşti şi Cristian P. de 30 de ani, din comuna Hârseşti. Ieri bărbaţi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunerea luării unei măsuri preventive. În ciuda faptelor grave şi a modului în care au acţionat cei doi, procurorul de caz a dispus eliberarea lor sub măsura controlului judiciar. „Din informaţiile pe care le am, în dosar s-a dispus măsura controlului judiciar, măsura fiind luată în funcţie de mijloacele de probă. Este o măsură preventivă, ce implică restricţii”, ne-a declarat Cosmin Cristescu, prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. „Mijloace de probă au fost, dovadă că a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost luată măsura controlului judiciar”, a adăugat acesta. Cercetările continuă, urmând ca poliţiştii să-l identifice pe cel de-al treilea suspect, cel care a dat pontul hoţilor. M.Sandu


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.