- Din punctul meu de vedere
Am o pasiune pe care pe timpul pandemiei pot să mi-o satisfac mai mult ca în vremurile normale. De fapt, este a doua pasiune, fiindcă prima este să mă uit la meciurile de fotbal. Pasiunea despre care vă vorbesc se cheamă fizica cuantică.
Citesc de mulți ani tot ce prind despre fizica cuantică explicată pentru oameni care nu sunt fizicieni. Evident că nu aș înțelege nimic dacă niște fizicieni nu s-ar fi străduit să vorbească pe înțelesul oamenilor obișnuiți.
De ce citesc despre fizica cuantică și de ce o fac și mai mult acum, pe timpul pandemiei ? Vă spun imediat.
Dacă aș fi trăit în urmă cu 500 de ani și aș fi aflat că un anume Copernic a spus că pământul se învârtește în jurul soarelui, alături de celelalte planete, aș fi încercat să citesc cât mai multe despre acest subiect. Desigur, ceilalți oameni cu care aș fi stat de vorbă ar fi continuat să susțină că soarele se învârtește în jurul nostru, ba chiar mi-ar fi arătat cu mâna cum astrul solar răsare, se ridică pe cer și apune. Mi-ar fi zis că dacă nu înțeleg fenomenul, înseamnă că sunt puțin nebun.
A fost nevoie de o sută de ani, poate chiar mai mult, pentru ca opinia publică să accepte ideile lui Copernic. Nu sunt sigur nici măcar că la această oră toți semenii noștri au o certitudine cu privire la cine în jurul cui se învârtește.
Așa și cu fizica cuantică. Noi, oamenii obișnuiți, considerăm, în genere, că universul este alcătuit din mici particule materiale care, prin ciocnirea lor, alcătuiesc realitatea. Unii dintre domniile voastre veți fi surprinși să aflați că această viziune este atât de depășită, încât ar trebui să ne fie jenă că o mai avem în mințile noastre. Mai mult, poate că vă considerați chiar jigniți dacă vă spun că în măsura în care gândiți astfel, sunteți la nivelul secolului al XVIII-lea.
Secolul XX a venit cu o răsturnare de situație. Fizicienii au ajuns la concluzia că tot ce știm despre natură se armonizează cu ideea că procesul ei fundamental se stabilește în afara timpului și spațiului, dând însă naștere unor evenimente care se situează în timp și spațiu. Poate sună cam ciudat această idee, dar generațiile viitoare se vor obișnui cu ea. Fizica cuantică poartă în ea germenii unei imense revoluții culturale care, până în acest moment, s-a produs doar în interiorul unor cercuri restrânse din care cu greu încearcă să facă parte și susbsemnatul. În aceste cercuri restrânse de gânditori se consideră că ființele și obiectele pe carele cunoaștem nu sunt ansambluri de micro – obiecte, ci combinații de entități care nu sunt obiecte.
Cândva, la începutul secolului trecut, un anume Werner Heisemberg a stabilit că în natură există o incertitudine fundamentală și nu putem cunoaște exact și viteza și poziția unei particule. Este ca și când un pește ar fi topit în balta din care pescuim, iar când îl pescuim îl scoatem din întreaga baltă. Dacă îi dăm drumul, se va topi din nou în baltă. Recunosc că e dificil să gândim astfel, dar se pare că aceasta este gândirea corectă. Îți crapă mintea aflând că e posibil ca două particule, aflate la milioane de ani lumină distanță, pot alcătui unul și același obiect.
Cineva spune că această teorie subversivă și sălbatică a fizicii cuantice dărâmă edificiul civilizat construit de-a lungul secolelor de știința tradițională, iar revoluțiile marxiste, republicane, islamice sau de alte feluri riscă să pară copilării pe lângă revoluția cuantică.
Să știți că nu m-am apucat de parapsihologie sau de astrologie, nu am gust pentru asta,iar ceea ce vă spun acum este ceva foarte serios, chiar dacă nu se învață la școală.
Nu se învață la școală deoarece școala încă plătește tribut viziunii clasice, newtoniene, cu privire la lumea înconjurătoare. În fond, nici Einstein nu este prieten cu tânăra generație, iar puțini sunt cei care înțeleg teoria relativității. Și atunci, ce să mai zic de Heisemberg ?
Are vreo importanță practică ceea ce v-am spus în aceste rânduri ? Are și tocmai de aceea scriu acest articol în vreme de pandemie.
În momentul în care fizica cuantică dovedește că nu doar partea materială este importantă pentru oameni, ci și partea spirituală, ba chiar mai mult, anume că în străfundurile existenței noastre se află spiritul, atunci nu mai e chiar așa de sigur că ”pupătorii de moaște” sunt niște ignoranți, iar cei care nu ”pupă” moaște sunt niște genii.
Nu mai e deloc sigur că unul ca Andrei Caramitru e modern, iar cei care se târăsc în genunchi la hramurile marilor sfinți sunt proști.
Fizica cuantică nu îl descoperă pe Dumnezeu dar sugerează că nu ar fi nicio exagerare obscurantistă să existe Dumnezeu, iar de aici puteți trage toate concluziile politice.
Ura care s-a declanșat în ultima vreme împotriva a tot ceea ce este spiritual și sfânt ne distruge viețile și se plasează în contra celor mai noi descoperiri științifice. Să fim prudenți atunci când cineva ne încredințează că nu mai avem nevoie de religie fiindcă știința ne-a eliberat de obscurantism, pentru că nu este exclus ca lucrurile să fie exact pe dos.
Dacă aș spune că pandemia este o pedeapsă de la Dumnezeu, în mod cert aș propuneo viziune îngustă. Există un virus periculos și acest lucru este demonstrat științific. Dar la fel de științific este demonstrat și faptul că virisul însuși este alcătuit , asemenea nouă, din particule atomice aflate la intersecția materiei cu spiritul.
Un spirit bun, generos, frumos ne face pandemia mai ușoară.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
