Al doilea meci, prima victorie?

0
  • Liga 2, play-off, etapa 3: CS Mioveni – UTA, astăzi, ora 17.30, în direct la Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport



CS Mioveni dispută astăzi al doilea meci din play-off-ul Ligii a II-a. Diseară de la ora 17.30, pe Stadionul Orăşenesc , galben-verzii primesc vizita UT-ei, într-o partidă care contează pentru etapa a doua.


UTA este ocupanta locului 1 în clasamentul la zi, echipă care în timpul sezonului regulat se distanţase de CS Mioveni , care era pe locul 2, la 10 puncte, pentru ca acum, după ce punctele s-au înjumătăţit, avantajul arădenilor să fie de doar două puncte faţă de poziţia secundă şi de 5 faţă de argeşeni, dar care au o partidă mai puţin. Adversara Mioveniului este în scădere de formă după reluarea campionatului, după pandemie şi din două meciuri acasă, considerate la început accesibile, nu a obţinut decât un punct, fiind învinsă de Turris cu 4-3 şi remizînd 1-1 cu Petrolul. De acest lucru poate profita din plin CS Mioveni, care, cu o victorie poate ajunge cu prima şansă la promovare în acest moment, având în vedere meciul mai puţin disputat. Gazdele de astăzi, vin după remiza cu Rapid, un meci în care echipa nu a arătat deloc rău, dar amprenta asupra jocului şi-a pus-o evoluţia în inferioritate. De la jocuul cu giuleştenii, CS Mioveni a stat, deoarece partida cu FC Argeş s-a amânat, după ce în lotul piteştenilor a fost descoperit un caz de COVID. Partida de astăzi este deschisă oricărui rezultat, însă galben-verzii pornesc cu prima şansă, jucând pe propriul teren şi având în vedere şi forma de început de play-off a adversarului. În tur, la Arad, Mioveniul a scăpat printre degete o victorie în faţa liderului clasamentului, ratând exasperat şi marcând doar un gol.
Meciurile etapei
Astăzi
# CS Mioveni – UTA , ora 17.30
Mâine
# Rapid – FC Argeş, ora 18.30
# Turris – Petrolul, ora 21.00
Clasament
1. UTA 2 0 1 1 4-5 26
2. Turris 2 1 1 0 4-3 24*
3. Petrolul 2 0 2 0 1-1 21
4. MIOVENI 1 0 1 0 0-0 21*
5. Rapid 2 0 2 0 0-0 21*
6. FC ARGEŞ 1 0 1 0 0-0 20
* rotunjire 0,5 p. S.M.