Pas uriaş în lupta pentru promovare!

0
  • Piteştenii au dat lovitura în Regie şi visează frumos
  • FC Rapid – FC Argeş 1-2 (0-0) Au marcat: Drăghiceanu (min. 84) / Şerbănică (min. 55), Şerban (min. 90+1)



FC Argeş a făcut marţi seară un pas important în lupta pentru revenirea în Liga I după ce s-a impus cu 2-1, în confruntarea din Regie, cu Rapid Bucureşti, din etapa a treia a play-off-ului Liga 2 Casa Pariurilor. În urma acestui succes, alb-violeţii au urcat pe ultima treaptă a podiumului care asigură prezenţa la barajul pentru promovare în primul eşalon.


Bucureştenii au început în forţă şi au ratat o mare ocazie de gol prin Labeau care a fost blocat la timp de Ducan. Replica alb-violeţilor a venit câteva minute mai târziu când Leca a trimis cu capul peste poartă în urma unei lovituri de colţ. Piteştenii au fost foarte aproape de deschiderea scorului prin mijlocaşul Răzvan Matiş, care de la marginea careului, a trimis puţin pe lângă poarta lui Tătaru. Argeşenii au fost foarte aproape de a modifica tabela pe finalul primei reprize când Tofan a centrat în faţa porţii, însă Nini Popescu nu a ajuns la întâlnirea cu balonul. Elevii lui Ionuţ Badea au ieşit de la cabine foarte motivaţi şi au început foarte bine repriza secundă, ratând două şanse de a înscrie prin Buhăescu şi Năstăsie. Alb-violeţii au deschis scorul în minutul 55 prin fundaşul Dănuţ Şerbănică care a reluat în poartă şutul defectuos al lui Matiş. Piteştenii au avut şansa de a închide partida cu o jumătate de oră înainte de final când Matiş a zguduit bara laterală cu un şut de la 25 m!. Giuleştenii au restabilit egalitatea cu cinci minute înainte de finalul timpului regulamentar. Nou-intratul Marian Drăghiceanu a trimis în plasă, cu un şut plasat de la 20 m şi a încins finalul partidei. Fc Argeş a dat lovitura în minutul 90+1 prin Ionuţ Şerban care l-a învins pe Tătaru cu un şut plasat din afara careului.
În urma acestui succes, FC Argeş a urcat pe locul 3, cu 23 de puncte, cu două mai puţin decât ocupanta locului 2, Turris Turnu Măgurele, care a remizat, 0-0, în confruntarea de marţi seară, de pe propriul teren, cu Petrolul Ploieşti. Piteştenii au şansa de a urca pe locul 2, poziţie direct promovabilă în Liga I, dacă vor câştiga restanţa de vineri, de pe propriul teren, cu CS Mioveni, din etapa 2 a play-off-ului.
Caseta tehnică:
⚽ Rapid: Al. Tătaru – Bonnin (Val. Alexandru 74′), Bg. Manole, Mallo, Goge (cpt.) – Djuric (Cârstocea 46′), Jorza – Sefer (G. Creţu 59′), Alami (I. Voicu 79′), Hlistei – Labeau (Drăghiceanu 59′).
– Rezerve neutilizate: Drăghia – Pănoiu.
– Antrenor: Dan Alexa.
⚽ FC Argeş: Ducan – Tofan, Deslandes, Mih. Leca (Turda 86′), Șerbănică – Matiş, Prepeliţă (cpt.)(Brînzan 79′), I. Şerban, I. Năstăsie (Mirică 67′) – N. Popescu (Alin Popa 86′), Buhăescu (Rob. Grecu 86′).
– Rezerve neutilizate: Micle – Muşat.
– Antrenor: Ionuţ Badea.
⚽ Stadion: Regie. Fără spectatori.
⚽ Arbitru: Marius Avram (Bucureşti).
⚽ Arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa).
⚽ Arbitru rezervă: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova).
⚽ Observatori: Laurenţiu Vărgatu (Brăila), Lucian Cârjă (Constanţa).
⚽ Cartonaşe galbene: Năstăsie
Cum s-au marcat golurile:
– min.55: 0-1! Şerbănică pune latul şi trimite în vinclu după un şut defectuos al lui Matiş!.
– min.85: 1-1! Drăghiceanu restabileşte egalitatea după ce nemarcat, îl învinge pe Ducan cu un şut plasat de la 20 m!.
– min.90+1: 1-2! Şerban şutează de la 25 m iar balonul trece pe sub Tătaru şi intră în plasă!.
Filmul meciului:
– min.2: Labeau pătrunde în dreapta careului, dar trage în Ducan, ieşit la întâmpinare.
– min.5: Leca reia cu capul peste poartă în urma unei lovituri de colţ.
min.10. Matiş şutează de la 18 m puţin pe lângă poartă.
– min.14: Năstăsie trimite pe lângă poartă din lovitură liberă de la 16 m.
– min.19: Acelaşi Năstăsie trage din interiorul careului, însă un fundaş giuleştean deviază în corner.
– min.30: Sefer execută o lovitură de colţ, însă Buhăescu respinge în aut.
– min.43: Tofan centrează în faţa porţii, însă Nini Popescu nu ajunge să împingă balonul în poartă.
– min.52: Năstăsie trage de la 25 m pe lângă poartă.
– min.53: Prepelită combină în careu cu Buhăescu care finalizează cu un şut slab, direct în braţele portarului.
– min.54: Năstăsie trimite de la 23 m la o palmă pe lângă stâlpul din dreapta porţii apărate de Tătaru.
– min.61: Matiş zguduie bara laterală cu un şut de la 25 m!
– min.78: Drăghiceanu trimite pe poartă din lovitură liberă de la 16 m lateral – dreapta, însă Ducan reţine.

Badea: „Nu suntem mai prejos decât celelalte echipe”
La finalul partidei de marţi seară, cu Rapid, câştigată de FC Argeş cu 2-1, antrenorul alb-violeţilor, Ionuţ Badea, era fericit. Principalul grupării din Trivale consideră că şansele echipei sale de a reuşi promovarea în Liga I au crescut semnificativ după acest succes.
Badea le cere jucătorilor săi să rămână concentraţi până la finalul acestui play-off: “A fost într-adevăr un meci cu tensiune, un meci care însemna foarte mult pentru ambele echipe. Cu cât se limitează numărul etapelor, cu atât laţul se strânge, presiunea e şi mai mare. Am avut mai multă experienţă în a gestiona aceste lucruri. Am vrut să jucăm, am vrut să arătăm că avem şi noi un cuvânt de spus în ierarhizarea acestor echipe, pe care oamenii de fotbal văd că o fac cu o nonşalanţă totală. În sensul în care Argeş nu e cu nimic mai prejos decât celelalte, ca palmares, ca istorie. Avem din punctul ăsta de vedere tot backgroundul, tot istoricul de partea noastră. E adevărat că suntem o echipă care am prins pe parcurs acest gust al obiectivului, însă avem seria cea mai lungă de invincibilitate din ambele ligi. Pentru mine, şansele sunt la fel ca până acum. E un meci care ne permite în continuare să ne gândim la obiectivul pe care ni l-am propus. Stăm în cantonament, vrem să eliminăm orice situaţie de virus. Acum depindem foarte mult de ceea ce facem noi. Cu atât mai mult dacă se vor încurca celelalte echipe, pentru noi nu poate să fie decât un avantaj”, a spus tehnicianul piteştean, la finalul meciului, la Telekom Sport.

Alexa: „E un an aproape pierdut!”
Rapid Bucureşti a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de FC Argeş, în etapa a III-a a play-off-ului Ligii a II-a. La finalul disputei din Regie, Dan Alexa, antrenorul giuleştenilor s-a arătat extrem de afectat de această înfrângere.
Alexa şi-a avertizat elevii că pot rata obiectivul, după înfrângerea cu piteştenii: “Am avut momente bune şi mai puţin bune, am reuşit să egalăm şi să punem presiune, apoi am produs naivitate, inadmisibil!. Sub nicio formă nu poţi lua golul luat în ultimul minut. E un an aproape pierdut, le-am spus şi în vestiar. Am avut şansa de a reintra în lupta pentru promovare. Felicit FC Argeş şi asta e. Sunt foarte supărat, dezamăgit, pentru că în meciul de azi mi-am pus mari speranţe. Ne-a lipsit şi şansa, la noi au fost vreo cinci ocazii şi nu am reuşit să o împingem în poartă. Îmi găsesc greu cuvintele, pentru că am pierdut azi şi vinovat sunt şi eu” a spus principalul giuleştenilor la microfonul Telekom Sport. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.