Indemnizaţii pentru bunicii care îşi îngrijesc nepoţii

0

Bunicii care îşi îngrijesc nepoţii ar putea primi o indemnizaţie de 650 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat. Iniţiatorii au susţinut că un copil este mai bine crescut de un membru al familiei, decât la creşă. For decizional pentru această lege este Camera Deputaţilor.
Potrivit proiectului de lege trecut de Senat, bunicii pot primi 650 de lei indemnizaţie dacă îşi îngrijesc nepoţii în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani, ai căror părinţi s-au întors la locul de muncă. Conform digi24.ro, bunicii trebuie să prezinte documente care să ateste faptul că se află în relaţii bune cu nepotul şi că părinţii copilului şi-au dat acordul. Proiectul arată că sunt luate în considerare şi situaţiile în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani, în care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului. Concomitent cu indemnizaţia pentru bunici, mama va încasa stimulentul de inserţie, reglementat de legislaţia în vigoare, tot de 650 de lei, potrivit proiectului. Cererile pentru indemnizaţia destinată creşterii nepoţilor se vor putea depune la primăria din oraşul de domiciliu şi vor fi însoţite, pe lângă actul de identitate al solicitantului şi certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul, de acte doveditoare ale calităţii de bunic al copilului respectiv şi de acordul scris al părinţilor. Senatul a fost prima Cameră unde a fost dezbătut proiectul, iar for decizional este Camera Deputaţilor.
În motivarea propunerii acestei lege, iniţiatorii proiectului consideră că e o alegere mult mai bună ca un copil să fie crescut de un membru al familiei, decât la creşă. S.M.