Trei plecări importante

0
  • CS Mioveni s-a despărţit de jucători din trei compartimente



CS Mioveni a rămas fără trei jucători importanţi, în această vară, fotbalişti care au fost titulari în recent încheiatul sezon.


Este vorba despre fundaşul central Dean Beţa care a semnat cu Steaua lui Opriţa, în Liga 3, de mijlocaşul central Marian Anghelina care a semnat cu nou-promovata în Liga 2, U Craiova lui Adrian Mititelu şi de atacantul Andrei Hergheligiu, care a plecat la Concordia Chiajna.
Întăriri la Craiova
Marian Anghelina a semnat cu nou-promovata FC U Craiova, antrenată de Eugen Trică încă de două săptămâni, imediat după încheierea play-off-ului, însă a mai rămas la CS Mioveni pentru cele două meciuri de baraj, cu Chindia. Anghelina are 29 de ani şi a fost un jucător de bază la CS Mioveni în campionatul recent încheiat, reuşind să marcheze şi două goluri foarte importante, cel al victoria cu Snagov şi al doilea gol în remiza 2-2 de la U Cluj. Trupa olteană a ajuns cu Anghelina, la al optulea transfer în această vară. Mijlocașul a semnat un contract valabil pe doi . Anghelina a jucat în acest sezon de Liga 2 în 22 de meciuri pentru CS Mioveni, în 16 ca titular și în șase fiind înlocuit, înscriind patru goluri. Mijlocașul central defensiv este și un bun executant al loviturilor libere. În cariera sa a mai jucat pentru FC Olt Slatina, FC Botoșani, CS Afumați, SCM Pitești (actuala Campionii FC Argeș), ACS Șirineasa (actuala Viitorul Pandurii Târgu Jiu), Dacia Unirea Brăila și Ripensia Timișoara. În 2014 semna cu Dinamo, însă nu apuca să joace la echipa din ”Ștefan cel Mare”, fiind cedat la FC Botoșani, iar apoi revenind la FC Olt.
Chiajna îşi schimbă faţa
Andrei Hergheligiu a semnat și el acum două zile, cu Concordia și ridică la patru numărul achizițiilor în atac ale ilfovenilor. Jucătorul ieșean schimbă echipa din Liga 2 pentru care va evolua în noul sezon, după ce cu argeșenii a ratat promovarea. În ediția trecută a ligii secunde a avut 32 de apariții în toate competițiile pentru CS Mioveni, în 27 a fost titular și a marcat 9 goluri. Concordia își schimbă complet ”fața” în această vară, după ce și-a adus în ofensivă patru atacanți, pe Sergiu Arnăutu (Petrolul), Philippe Nsiah (ex Thanh Hoa FC), Andrei Hergheligiu (ex CS Mioveni) și Azdren Llullaku (ex Shakhtjor Soligorsk).
Concordia Chiajna a ajuns la al șaptelea transfer în această vară. Pe lângă cele două achiziții făcute sâmbătă, Concordia Chiajna a mai anunțat până acum cinci transferuri. În primă fază, Concordia i-a convins pe jucătorii Alexandru Cherecheș (fundaș, 23 de ani, ex ASU Poli), Ionuț Biceanu (mijlocaș, 26 de ani, ex Astra), Baudouin Kanda (mijlocaș, 27 de ani, ex Farul Constanța), Sergiu Arnăutu (atacant, 30 de ani, ex Petrolul) și pe Philippe Nsiah (atacant, 25 de ani, ex Thanh Hoa FC – Vietnam).
Pas înapoi la Liga 3
În fine, înainte de promovarea în Liga 3, Steaua a pornit în trombă campania de achiziții, iar Daniel Oprița a reușit să convingă să i se alăture încă din primăvară, încă doi jucători cu care a lucrat la Juventus București, împreună cu care a promovat în Liga 1. E vorba despre Remus Chipirliu și Dean Beța. Ultimul de la CS Mioveni. Dean Beța (29 de ani), a mai fost antrenat de Oprița cei doi reuşind promovarea în Liga 1 la finalul sezonului 2016/2017 cu Juventus București. Beța a fost dorit insistent în iarnă şi de CSM Reșița, însă a fost convins până la urmă să rămână la trupa argeșeană, însă acum îl va urma din nou pe Daniel Oprița, alături de care a jucat la Petrolul și apoi a fost antrenat de acesta la Juventus și CS Mioveni. Relația dintre cei doi este una specială, ținând cont și că Oprița îi este naș lui Beța, iar cei doi au o afacere comună la Reșița. În acest sezon are 26 de meciuri pentru CS Mioveni, iar în cariera sa a mai jucat pentru Sportul Studențesc, club la care a și jucat în Liga 1. S.M.