Purtarea măștii faciale de protecție este obligatorie pe toată durata campaniei electorale, la evenimentele care se desfășoară în cadrul acesteia. În plus, trebuie respectate o serie de măsuri precum păstrarea distanței față de ceilalți participanți sau dezinfectarea mâinilor.
Hotărârea Guvernului care a apărut vineri deja Monitorul Oficial și deja se aplică, prevede faptul că masca de protecție trebuie purtată de către candidații și echipele de campanie în timpul evenimentelor, întrunirilor și acțiunilor aferente campaniei electorale pentru alegerile locale din această lună. Apoi, documentul mai stabilește condițiile în care se pot desfășura evenimentele și întrunirile din cadrul campaniei electorale.
Măsurile ce trebuie respectate sunt următoarele:
– purtarea măștii de protecție de către toți participanții;
– efectuarea triajului observațional și dezinfectarea obligatorie a mâinilor la sosire;
– menținerea distanței fizice de minimum un metru între participanți (inclusiv la evenimentele și întrunirile stradale sau care au loc din ușă în ușă);
– afișarea regulilor de acces și de protecție individuală în locuri vizibile;
– dacă întâlnirile se desfășoară în spații închise, acestea pot dura maximum două ore și pot participa cel mult 50 de persoane;
– dacă întâlnirile se desfășoară în aer liber, pot participa maximum 100 de persoane și trebuie păstrată o distanță de minimum patru metri pătrați față de ceilalți participanți;
– acțiunile desfășurate pe stradă pot fi făcute în grupuri de maximum șase persoane, iar cele din ușă în ușă pot fi făcute în grupuri de maximum două persoane;
– dezinfectarea mâinilor celor care distribuie materialele de campanie electorală e obligatorie înaintea începerii acțiunii.
Data alegerilor locale este 27 septembrie 2020, cu această ocazie urmând să fie votați candidații pentru funcțiile de primari, din consiliile locale, din consiliile județene și de președinți de consilii județene. S.M.