Decesul unui bărbat, în vârstă de 52 de ani, a stârnit un imens scandal după ce familia defunctului acuză medicii de malpraxis. Împotriva celor care l-au îngrijit pe Marin Turcu a fost făcută plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, fiind cerută autopsierea cadavrului. Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti au declarat că a fost demarată o anchetă internă.
Fiica defunctului susţine că bărbatul a ajuns în spital cu COVID-19, dar a murit din cauza unor complicaţii după ce a făcut diabet şi pancreatită, afecţiuni de care nu suferea la internare, acestea fiind reacţii adverse la tratamentul recomandat. Marin Turcu, cunoscut ca Dan Turcu a decedat marţi dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Bărbatul era unul din coordonatorii majoritari ai firmei de pază Star Sistems Security , fiind director zonal şi președinte ALDE Bascov Argeş. „ În data de 10 septembrie când tatăl meu a venit la Spitalul Judeţean, a făcut un test i-a venit confirmarea pozitivă pentru COVID-19 în data de 11 septembrie. A fost pe secţia ATI (n.r Anestezie şi Terapie Intensivă), cu mască noninvazivă de ventilaţie şi de atunci am tot păstrat legătura prin mesaje. În tot acest timp mi-a spus că el nu se simte bine, că nu se simte tratat cum ar fi trebuit că este din ce în ce mai slăbit, ba chiar am mesaje în care îmi spune <Sunt cobai, te rog frumos ia-mă de aici, că nu mai pot!> Presimţea şi vedea cum este tratat. Era cardiac dar era ţinut sub control. Când a venit la spital avea tratamentul cu el dar nu i-a mai fost administrat pentru că, am înţeles, că i se administra ceva intravenos. De fiecare dată când sunam pe secţia ATI să întreb de starea lui cadrele medicale îmi spuneau că este staţionară starea lui, în afara oricărui pericol doar că nu a evoluat. Cam acesta era răspunsul de fiecare dată, că nu a evoluat în bine”, declara Diana Turcu, fiica bărbatului decedat.
Pacientul s-a plâns că nu este îngrijit şi se simte rău
Fata a mai povestit: „În momentul când tata mă suna sau îmi dădea mesaje şi mă ruga să sun la spital că i s-a mişcat masca şi nu mai poate respira, sunam repede şi primeam răspunsul : <Da doamnă este cineva la el! >. Eu le explicam că nu are cum să fie cineva, pentru că el este cu mine în telefon: <O fi eI nebun, iar dacă nu este cineva acolo, sigur este pe aproape>, era răspunsul. Din ce am înţeles, lângă camera lui mai era o cameră de unde îi supraveghea, dar eu nu ştiu cum îi supraveghea dacă el, de fiecare dată, mă suna pe mine! Nu avea buton de panică. Dacă ar fi avut, nu ar mai fi stat să mă sune pe mine că nu prea putea, pentru el era un chin să mă sune pe mine de fiecare dată. El a decedat marţi dimineaţă la ora 5.00 şi seara, luni, m-a sunat să îmi spună < Te rog, vino şi ia-mă că nu mă simt bine! Cobor eu în parcare, vino şi ia-mă!>, asta îmi spunea de fiecare dată. Am sunat imediat pe secţie şi mi-au spus că starea lui este foarte bună. Eu m-am bucurat crezând că a avut o evoluţie, că a fost mutat de pe mască de oxigen pe mască simplă iar saturaţia lui era favorabilă. Apoi m-au sunat dimineaţă la ora 7.00 şi mi-au spus că a decedat! M-au chemat la spital să-i ridic bunurile şi am întrebat-o pe asistenta care a coborât să mi le aducă, cum de s-a întâmplat aşa ceva având în vedere că mie mi s-a comunicat că starea lui este foarte bună. <Cum să vi se comunice aşa, că starea lui se degradase foarte tare, 90% din plămânul drept nu mai funcţiona, avea şi diabet şi avea şi pancreatită>.”
Nu era bolnav de diabet şi pancreatită!
“Cu câteva zile înainte tatăl meu acuza dureri mari de abdomen şi era foarte balonat. Eu am tot sunat să i se facă ceva. L-au palpat şi mi-au spus că e doar constipat, ca ieri să aflu că de fapt, constipaţia era o pancreatită. Repet, el nu avea nici diabet nici pancreatită înainte de internare. Depindea mult de cine răspundea la telefon. Cineva îmi spunea că starea lui este staţionară, altcineva îmi spunea că starea lui este ok şi că este în afara oricărui pericol. Ştiu că i s-a administrat tratamentul pentru SIDA-malarie. Din ce am citit şi m-am informat am înţeles că acel tratament trebuia administrat până în punctul în care pacientul avea reacţii adverse, atunci când ar fi trebuit oprit”, a adăugat fiica bărbatului mort. Rudele susţin că au vrut, la un moment dat, să obţină transferul la un alt spital. “Am încercat am făcut tot posibilul să-l transferăm. Am luat legătura la Bucureşti , de acolo medicii au luat legătura la Piteşti şi de aici li s-a transmis că starea lui nu necesită mutarea la Bucureşti, starea lui fiind bună. Am încercat asta cam cu 5 zile înainte să moară, timp în care el ne suna, ne dădea mesaje şi ne implora să îl luăm de aici, că el este cobai”, a precizat Andrei Drăguţ, logodnicul Dianei Turcu.
A fost depusă plângere la Parchet
Ca urmare a nenorocirii rudele au angajat un avocat şi au făcut plângere. „În cursul zilei de ieri (n.r marţi) am formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti sesizând malpraxis al cadrelor medicale, respectiv, ucidere din culpă. Având în vedere faptul că vorbim de o culpă medicală în ceea ce priveşte administrarea tratamentului şi supravegherea efectelor tratamentului administrat, respectiv medicamentul Kaletra despre care ştim că dă nişte reacţii adverse de genul celor pe care le-a avut pacientul, respectiv diabet şi pancreatită. După cum ştiţi el acuza dureri crunte abdominale, lucru care a fost ignorat în totalitate de către cadrele medicale deşi au fost sesizate atât de către decedat cât şi de către familia acestuia, spunând că este constipat. Practic, pancreatita era efectul advers al medicamentului. Medicii aveau obligaţia de a face investigaţii amănunţite după ce el a acuzat aceste dureri abdominale, lucru care înţeleg că nu s-a făcut, nu au fost făcute analizele decât pe ultima sută de metri, respectiv, în opinia mea, cred că analizele au fost efectuate seara şi a doua zi a decedat. Am sunat şi eu la spital să mă interesez şi am fost informată că se spunea că ar fi fost constipat că ar fi mâncat, înainte de a deceda, 5 banane şi o shaorma, lucru inadmisibil pentru că nu avea cine să îi aducă astfel de alimente. În plus, cu 90% plămân afectat, cu mască şi în starea lui de sănătate, extrem de precară, nu avea cum să consume astfel de alimente. Vom solicita să se constate în urma autopsiei, în cadrul expertizei medico-legale, ce anume s-a găsit în abdomenul acestuia. Este cerută expertiza, înţeleg că în cursul zilei va fi emisă ordonanţa de către procurorul de caz, urmează ca mâine (n.r astăzi) să se efectueze expertiza medico-legală şi să aşteptăm concluziile”, a declarat avocata Ingrid Alexandrescu.
Au fost declanşate o anchete
Directorul adjunct al Spitalului Judeţean de Urgenţă Argeş, doctorul Gabriel Copciag susţine că pacientul a ajuns în stare gravă şi a beneficiat de tratamentul şi îngrijirea cuvenită. „ Este vorba de un pacient internat la noi din data de 11, cu o stare generală gravă, care a stat în serviciul de terapie intensivă, confirmat cu infecţia COVID-19. Evoluţia şi starea lui generală s-a degradat în ultimele zile. Pacientul este cu multiple comorbidităţi. Noi conducerea am declanşat şi o anchetă internă şi am luat şi punctul de vedere al medicului curant şi al medicului şef de secţia ATI. Cât priveşte tratamentul administrat şi celelalte boli ale pacientului, sunt detalii pe care nu vi le pot da. Familia are tot dreptul să spună ce doreşte! Actele medicale vor dovedi diagnosticele, vor dovedi dacă au procedat bine (n.r. medicii) în acest caz. Nu există un buton de alarmă la fiecare pat dar pacienţii sunt supravegheaţi tot timpul, există personal medical care stă în permanenţă în saloane şi observă orice degradare a stării generale. Sunt trecute! Toate afecţiunile de care suferea pacientul acesta erau trecute în foaia de observaţie. Nu se declanşează un diabet sau ce avea dânsul, imediat ca urmare a acestui tratament. V-a spus familia şi de mama dânsului că a fost internată şi astăzi va fi externată? A avut aceeaşi simptomatologie, a avut o evoluţie bună şi astăzi va fi externată. Nu a avut acelaşi tratament, acesta fiind specific fiecărui bolnav. Trebuie să ţinem cont că el a stat 8 zile acasă până când a venit cu această simptomatologie la secţia de boli infecţioase. Sunt câteva semne de întrebare! Familia spune că era foarte bine şi nu avea nimic, totuşi acest bolnav stătea în secţia de terapie intensivă, cu mască şi un tratament specific unei infecţii severe. S-a făcut computer tomograf, multiple investigaţii pentru a pune diagnosticul acestor comorbidităţi care în ultimele zile i-au afectat starea generală şi s-a ajuns la deces. S-a luat legătura cu medici de la Bucureşti şi nu a fost vorba de vreun refuz din partea noastră, în privinţa transferului. Nu a fost găsit un loc şi cineva care să-l primească acolo”, a precizat Gabriel Cociag. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş prin purtătorul de cuvânt Mădălina Epure a confirmat faptul că au fost demarate cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. M.Sandu Foto. C. Tudor