Violatorul a adormit lângă victimă!

0



Un bărbat de 40 de ani din comuna Lunca Corbului a ajuns la închisoare după ce a vrut să îşi violeze o vecină. Omul a fost atât de beat la comiterea faptei, încât a adormit gol lângă victimă. Chiar dacă nu a apucat să comită fapta a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni închisoare. Bărbatul a fost ridicat de poliţişti de acasă fiind încarcerat.


La sfârşitul lunii octombrie 2018, Florin L., de 38 de ani din Argeş a fost reţinut pentru tentativă de viol, după ce a pătruns în casa unei vecine, dar a adormit acolo, înainte să-i facă vreun rău. Femeia de 59 de ani a povestit că s-a trezit în miez de noapte şi a văzut un bărbat gol puşcă, dormind în pat lângă ea. A început să ţipe, iar individul, speriat, a vrut să-şi strângă hainele şi să fugă. Ea nu l-a lăsat şi atunci a bărbatul a muşcat-o. Urma lăsată a fost extrem de importantă în identificarea suspectului căruia îi lipseau nişte dinţi. Poliţiştii au stabilit că acelaşi bărbat a intrat, în puterea nopţii, în casa unei bătrâne de 84 de ani. Ar fi vrut să fure dar n-a avut ce. În schimb, a uitat acolo cuţitul cu care voia să ameninţa victima, în caz că se trezea din somn. Individul a fost trimis în judecată în timpul procesului fiind plasat sub control judiciar. Judecătoria Costeşti l-a condamnat la 3 ani și 8 luni, pentru săvârşirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tentativă de viol. Bărbatul a fost ridicat luni de oamenii legii, fiind dus la închisoare.
M.Sandu