Ca să scape a dat numele altcuiva

0



În cadrul unei acţiuni de supraveghere a traficului rutier, pe raza de competenţă a Poliţiei Câmpulung, cadrele BirouluiRutier, au depistat un bărbat care nu poseda permis de conducere şi avea şi interdictie de a conduce un vehicul, interdicţie pusă de Judecătoria Piteşti. Mai mult, acesta se afla sub măsura controlului judiciar. Ca să scape de oamenii legii când a fost prins , tânărul şi-a declinat o altă indetitate.


Andruţ Budrea de 28 de ani este din comuna Bălilesti. Bărbatul a fost depistat la volanul unei maşini în comuna Vlădesti. Budrea, a plecat cu maşina marca Volkswagen, fiind depistat pe raza comunei Vlădeşti, unde a fost oprit de un echipaj al Biroului Rutier Câmpulung. Poliţiştii au constatat că Andruţ Budrea nu poseda permis de conducere. Cu ocazia verificărilor efectuate de cadrele de la Rutieră, s-a stabilit că Budrea se afla şi sub control judiciar, având obligaţia de a nu conduce vehicule pe drumurile publice, într-un dosar instrumentat de Judecătoria Piteşti. Asta după ce la începutul lunii octombrie fusese prins conducând tot fără permis. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, acesta fiind cercetat pentru două infracţiuni, conducere fărăpermis şi fals în declaraţii, deoarece iniţial, când a fost oprit în trafic a dat datele de identificare a unei alte persoane şi în urma verificării poliţiştii musceleni au descoperit datele reale ale bărbatului de 28 de ani. Având în vedere aceste aspecte s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a lui Andruţ Budrea. B.Radu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.