Diversiunea Iordache. Cum a fost repusă pe tapet Ordonanţa 13

18

  • Din punctul meu de vedere



Faptul că Florin Iordache a ajuns șeful Consiliului Legislativ mi se pare a fi o diversiune. Lumea pe Facebook s-a dezlănțuit ca pe vremea Ordonanței 13, iar câteva voci s-au ridicat amenințător spre cer.


Suntem în preajma alegerilor parlamentare și în urmă cu câteva zile mă întrebam ce mai fac laboratoarele, ce scenariu mai pregătesc în așa fel încât să le facă pe plac sponsorilor și șefului cel mare.
Iată că au găsit.
Florin Iordache a fost propus de PSD pentru o funcție plătită gras și, ce să vezi, a fost ales.
Vă rog, mai întâi, să îl ascultăm pe domnul premier Ludovic Orban înainte de a merge mai departe cu interpretarea logică.
„Ceea ce s-a întâmplat, ieri, în Parlament arată o dată în plus că acest Parlament, majoritatea PSD-istă din acest Parlament, trebuie să plece acasă. Să pui în fruntea Consiliului Legislativ pe cel care s-a afirmat ca violatorul justiției independente din România, omul care a scos milioane de oameni în stradă prin proiectele aberante în domeniul justiției…eu nu pot să înțeleg. Îmi arată clar că PSD și cei care au votat alături de PSD sunt în pragul nebuniei și nu mai au nicio legătură cu realitatea opțiunilor oamenilor. Este sfidător la adresa României și la adresa fiecărui român alegerea acestui…nici nu pot să-i spun aghiotant, acestei slugi a lui Dragnea, care a răspuns la toate comenzile care i s-au dat și care este pus, iată, de o majoritate parlamentară în fruntea unei instituții guvernamentale a statului”, a spus Ludovic Orban.
Așadar, Florin Iordache a fost votat de useriști și chiar de liberali, iar PSD trebuie să plece acasă. Se discută din nou despre Dragnea, despre maltratarea legilor justiției.
Să îl ascultăm și pe Stelian Tănase.
”Sinistrul Ciordache, unul dintre personajeje cele mai detestate din lumea politica in ultimii ani, se vede cocoțat șef la Consiliul legislativ. Asta pentrui că nu a mai prins un loc pe lista de candidati eligibili la Parlament. PSD nu mai vrea să se mînjeasca cu el pe lăbuțe, îi pute la nas. Așa că ii dă un fotoliu comod într-un post reprezentativ și pe bani multi, O sinecură la fix pentru acest individ – prost si cinic – cu nenumărate ticăloții la activ din 2016 incoace. Dacă ar fi să amintesc ordonanța 13, atacurile impotriva justitiei dar și replica fatală – „Altă întrebare!”
Cum s-a produs porcăria asta, numai dracu stie! Din calculul hirtiei rezultă că Barna &Co au jucat murdar – la schimb cu un post de vice la aceeasi consiliu. Si USR are schelete de ascuns in dulap si s-a înțeles cu PSD pe principiul mafiot – tu il votezi pe-al meu, eu il votez pe al tău. Numai asa a trecut Ciordache!
E o nefăcută sută la sută! Mai ales, o sfidare din partea USRplus – care trecea cindva drept un partid antisistem și promitea că va face o altfel de politică – occidentală, modernă, blablabla. Azi au ramas în tablou din desenul initial numai rădăcinile securiste. Cred că zona Serviciilor s-a facut acest aranjament murdar. USRplus a căzut ieri la pace cu PSD pe care vrea de altfel să îl moștenească. Cînd interesele o cer e-n stare să comită mirsăvii la vedere. Sfidează bunul simt si inteligenta capului de locuitor fără rușine!
De ce i-ar fi rusine? Interesul poartă fesul, Mai ales că are obrazul gros de o palmă. Nu înțeleg de ce nimeni din USR- , partid odată cu lideri vocali – nu iese la rampă să denunțe porcăria. Dar, pesemne ca Barna&Co a băgat frica in oasele guralivilor – mai ales că acum se fac listele pentru Parlament, Cariera tuturor stă exclusiv în pixul lui Barna. Nimeni nu are chef să-și tragă un glonț în gleznă, să-și strice șansa de a se bucura 4 ani de domnie în Casa Poporului. Rușinică, bre!” a scris Stelian Tănase.
Din acest moment, putem gândi cu capetele noastre.
Luați în calcul că Florin Iordache nu a prins un loc pe listele parlamentare dar a fost propus de PSD pentru Consiliul Logislativ. Adăugați că USR-PLUS l-a votat.
Ideea că votul userist a fost dat la schimb pentru un post de vicepreședinte nu ține, este doar un pretext pentru useristul neinformat de a vota cum trebuie.
În fine, ce să mai lungim vorba, întreaga tărășenie mi se pare pusă la cale pentru a crește PNL în preajma alegerilor parlamentare. Veți vedea că următoarele sondaje de opinie vor scoate în evidență acest lucru.
Sunt eu o victimă a modului conspiraționist de gândire ? Nu aș crede, fiindcă prea se leagă totul.
A fost reîncălzită cea mai gustoasă ciorbă din ultimul deceniu, anume distrugerea legilor justiției prin Ordonanța 13 de către un dușman al democrației numit Liviu Dragnea.
Acum, Liviu Dragnea zace în pușcărie și trebuia, într-un fel, scos de acolo pentru a juca ultimul său rol în strategia de distrugere a PSD.
Scos de acolo în mod simbolic, desigur, ceea ce s-a și întâmplat.
Trebuie să recunosc că am o mare admirație pentru cei care se joacă frumos cu mintea românilor. Niște nenorociți, niște trădători, dar niște profesioniști în același timp.
Fiindcă trebuie să ai multă științăă de carte pentru a reuși să pui din nou te tapet Ordonanța 13.
Dacă ați fost puțin atenți, ați observant că Stelian Tănase a mirosit ceva scriind:
“Cred că zona Serviciilor s-a facut acest aranjament murdar. USRplus a căzut ieri la pace cu PSD pe care vrea de altfel să îl moștenească. Cînd interesele o cer e-n stare să comită mirsăvii la vedere. Sfidează bunul simt si inteligenta capului de locuitor fără rușine!”
Da, din acea zonă a venit acest aranjament murdar dar şi din alte zone.
Din toate zonele.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni şi joi)