Tragica viață politică a deputatului Mitralieră

• Din punctul meu de vedere

Dacă este să judecăm strict uman și deloc politic, deputatul Cătălin Rădulescu ar trebui să fie cel mai iubit dintre politicieni.
Privindu-te în ochi cu o sinceritate dezarmantă, tulburându-și privirea când îi spui că trebuie să disimuleze sau chiar să mintă dacă vrea să reziste pe scena politică, așa – numitul deputat Mitralieră este un om atât de bun, încât adeseori l-am comparat, de-a lungul anilor, cu Prințul Mâșkin.
Da, Cătălin Rădulescu este un prinț al politicii, dar să nu uităm că Prințul Mâșkin este, la rândul său, personajul principal al romanului dostoieveskian ”Idiotul”. Da, pentru lumea politică de azi, Mitralieră este un frumos idiot.

Nu cred că există politician care să constituie o materie primă mai ușor de distorsionat prin metode specifice de către cei care au drept misiune compromiterea curentului naționalist. Chiar și cognomenul Mitralieră a apărut în viața lui Cătălin Rădulescu în urma unei manevre securistice pe cât de simplă pe atât de parșivă. Niște ”ziariști” i-au luat un interviu, după care au uitat camera de luat vederi deschisă și l-au atras într-o discuție liberă, moment în care Cătălin Rădulescu a început să povestească despre armele pe care le deține legal. Scoase din context, vorbele lui au sugerat că este gata să tragă cu mitraliera în demonstranții din februarie 2017.
Nici nu poate fi vorba despre așa ceva, dl Rădulescu fiind genul de persoană care nu poate omorî nici măcar o muscă. Oricum, chestiunea cu mitraliera este din Abecedarul Pădurii, fiindu-i aplicată, dacă vă aduceți aminte, și lui Corneliu Vadim Tudor.
Om frumos, cu o familie frumoasă, cu o fetiță frumoasă și deșteaptă, săritor în ajutorul oricui l-a rugat să îl ajute, Cătălin Rădulescu atinge apogeul personalității sale superior naive în raporturile lui sufletești și politice cu România.
Deputatul Mitralieră iubește România în mod pătimaș, aproape de brutalitate, este la propriu cu țara în suflet, o apără ca pe mama sa. Modul acestui om de a-și exprima patriotismul este unul frust, în alb și negru, la el ori e laie, ori bălaie, ceea ce în ziua de astăzi a devenit un păcat de moarte.
Dacă altădată asemenea caractere dădeau eroi, acum dau balene politice eșuate pe plaja progresismului și globalismului.
Cătălin Rădulescu nu știe să joace micile scenete și roluri ale supraviețuirii politice. Când a încercat să o facă, a făcut-o prost, ca atunci când s-a internat în spital exact în ziua moțiunii de cenzură pentru a forța mâna decidenților să îi ofere un loc pe lista de parlamentari a PSD. Ciolacu l-a dat afară și dacă aș fi fost Ciolacu aș fi procedat aidoma.
Nu îi poți pretinde lui Marcel Ciolacu să se raporteze sentimental la membrii celui mai mare partid din România.
Fie vorba între noi și localizând problema, nu îi poți cere nici lui Ion Mînzînă, șeful din Argeș al partidului, să îl mai înghită pe Rădulescu după ce a fost jignit la sânge, fiindcă asta face adeseori dragul de Mitralieră, întâi jignește, abia după aceea gândește.
N-are însă importanță, Cătălin Rădulescu este genul de om la care pasiunea sentimentelor este atât de mare încât, vorba lui Dostoievski, despre care am amintit mai sus, sufletul lui ar mai trebui strâmtat puțin. Mitraieră te scuipă și te pupă ca în marile iubiri năbădăioase.
Cel mai grav, la el, este să îi fi indiferent.
Dat afară din PSD, spre regretul dar și satisfacția colegilor (aceste este un oximoron, ca și cum aș spune că zapada e neagră) Cătălin Rădulescu și ceilalți naționaliști din PSD s-au regrupat în curtea altui naționalist, Danuț Pop, președintele PER.
De aici înainte, viața politică a deputatului Mitralieră va trece din registrul paradoxurilor în cel al tragediei, fiindcă, din păcate pentru țară, PER nu va face pragul electoral.
Politicieni pe care îi iubesc, precum Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae sau Cătălin Rădulescu, dau dovadă de o asemenea orbire politică încât nu văd, ori poate nu vor să accepte, că în acest moment nimeni în România nu se poate bate cu succes împotriva celor care au decis că suntem o colonie.
Teoria mea este că Marcel Ciolacu a înțeles că dacă nu pune surdină atitudinilor naționaliste din PSD, partidul va ajunge la 10 %.
Există oameni pentru care politica nu își găsește sensul în afara trăirii patriotice și naționale. Există asemenea oameni și iată-i acum grupați la PER. Să nu uităm însă că PER este un partid din România, nu din Italia, ori din țările grupului de la Vișegrad. În România, capul plecat este trăsătură a psihologiei populare, după cum ne învață toți cei care au analizat situația, de la Dumitru Drăghicescu, la Emil Cioran.
PER nu va face pragul electoral, dar pentru eroii săi chestiunea aceasta aproape că nu contează, importantă este lupta, chiar dacă se întâmplă să cazi pe câmpul de luptă.
Revenind strict la Cătălin Rădulescu, tragedia destinului său politic constă în faptul că nu a înțeles că mai ales în viața de partid comportamentul inteligent este comportamentul ocolit și, adeseori, comprtamentul amânat. În dicționarele care prezintă cele peste o mie de definiții ale inteligenței se află și ideea că nu întotdeauna reacția spontană și calea dreaptă sunt cele mai eficiente.
Ce se va întâmpla de acum înainte cu Cătălin Rădulescu și comilitonii săi ? Cred că vor rămâne un reper pentru o vreme, după care vor ieși din cartea de istorie contemporană.
Dacă există un Rai al iubitorilor de țară și popor, vor merge acolo, unde îl vor regăsi, printre alții, și pe Trump.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)