Chiţoiu favorizat de medici?

0
0

Cercetarea a fost extinsă

Un denunţ a fost făcut de un cetăţean în dosarul de ucidere din culpă în care este cercetat Daniel Chiţoiu, ceea ce a dus la ex­tin­derea cercetărilor procurorilor. Acesta cere ca medicii să fie audiaţi pentru a se sta­bili dacă într-adevăr vicepremierul a nece­sitat îngrijiri medicale în Secţia ATI sau totul a fost făcut doar pentru tergiversarea cerce­tărilor.
     Un denunț a determinat procurorii să cerceteze noi aspecte în dosarul accidentului mortal din data de 26 decembrie în care Daniel Chiţoiu, fost ministru al finanțelor, fost președinte ANAF și actual secretar general al ALDE, este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. „Apreciez că în această cauză nu poate fi ignorată practica judiciară anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, nu mai demult de anul 2015, a condamnat un medic de la Spitalul Floreasca din București tocmai pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, săvârșită prin acordarea de îngrijiri medicale (nefiind necesare) fostului premier Adian Năstase, tergiversând astfel executarea pedepsei cu închisoarea la care acesta din urmă a fost condamnat”, spune denunțătorul în cazul lui Daniel Chițoiu. În sesizare cetăţeanul relatează faptul că imediat după accidentul care s-a petrecut la Zamfireşti, Daniel Chiţoiu a fost fotografiat şi văzut de martori în timp ce se plimba fără a avea semne vizibile că ar fi rănit grav. Denunțătorul a precizat că internarea la ATI a politicianului a îngreunat cercetările oamenilor legii și a tergiversat dosarul.
Vor fi analizate fişele medicale
     Ca urmare a denunţului, cercetarea a fost extinsă in rem pentru favorizarea făptuitorului. ”S-a primit un denunţ de la o persoană fizică. În condiţiile în care acest denunţ îndeplinea toate condiţiile de fond şi de formă s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de favorizare a infractorului. Pentru lămurirea situaţiei de fapt vor fi ridicate înscrisuri şi vor fi făcute toate verificările necesare în legătură cu faptele denunţate. În raport de probele ce vor ieşi din actele administrate în primă fază, procurorul de caz va aprecia dacă se impune sau nu audierea personalului medical”, a declarat procurorul şef Marius Ştefan de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Altfel spus, procurorii vor cere fişele medicale atât de la Spitalul de Urgenţă Piteşti cât şi de la Spitalul Floreasca Bucureşti pentru a se stabili dacă într-adevăr, leziunile suferite de Daniel Chiţoiu în urma accidentului necesitau îngrijiri în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. O parte din aceste fişe se află deja la dosar.
A fost transferat la cerere
     În ziua accidentului, Daniel Chiţoiu a ajuns pe targă la spital. „Pacientul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Piteşti cu o ambulanţă. A fost evaluat de către personalul medical. Ulterior, la solicitarea acestuia a fost transferat la Spitalul de Urgenţă Floreasca”, a precizat Mihaela Cazacu, purtător de cuvânt al SJU Piteşti. Reamintim că pe 26 decembrie 2019, Daniel Chiţoiu a intrat pe contrasens cu mașina, potrivit anchetatorilor, în zona localității Zamfirești, pe DN7, și a izbit un alt automobil. Șoferul acestuia, Haralambie Pristavu, în vârstă de 82 ani, a murit pe loc, iar soția lui, Elisabeta Pristavu, în vârstă de 73 de ani, s-a stins la spital. O cumnată a soţilor Pristavu, în vârstă de 71 de ani a ajuns la Spitalul Floreasca, având răni grave. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.