Clucereasa şi Făget, reprezentate în CL Mioveni

0
0

  • n Delegaţii săteşti au fost aleşi înainte de ultima şedinţă
  • În cadrul acesteia s-a acordat şi un titlu de Cetăţean de Onoare unui sportive local



La ultima şedinţă de Consiliu Local din Mioveni au fost prezenţi şi delegaţii săteşti din Clucereasa şi Făget.


Cei doi, Marian Banu (Clucereasa), Dumitru Olteanu (Făget) au fost aleşi să reprezinte comunităţile, la adunările sătești pentru alegerea delegaților din cele două sate ale orașului Mioveni. Conform legii, locuitorii satelor care nu au consilieri locali aleși în consiliile locale sunt reprezentați la ședințele de consiliu de un delegat sătesc. Astfel, cetățenii cu drept de vot din satul Clucereasa au decis să fie reprezentați în Consiliul Local Mioveni de către Marian Banu, iar cei din satul Făgetul de către Dumitru Olteanu. Cei doi au reprezentat cele două sate și în mandatele trecute.
Rectificarea bugetului
Revenind la şedinţa CL de la Mioveni de săptămâna trecută, pe ordinea de zi au fost mai multe puncte importante pentru oraş: # aprobarea scutirii de la plata chiriei a societăților comerciale care desfășoară activitate comercială în incinta unităților școlare de pe raza unității administrativ teritoriale a orașului Mioveni, pe perioada stării de alertă sau de urgență, după caz; # aprobarea rectificării bugetului local al Unității Administrativ Teritoriale a orașului Mioveni pe anul 2020, secțiunea de funcționare și dezvoltare; aprobarea acordării burselor şcolare elevilor din învățământul preuniversitar de stat de pe raza orașului Mioveni pentru anul școlar 2020-2021; # acordarea distincției ‹‹ Diploma de aur›› și a premiului în sumă netă de 500 lei, pentru fiecare dintre cele 26 de cupluri care aniversează 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul 2020; # acordarea titlului de „Cetățean de onoare” al orașului Mioveni, județul Argeș, domnului Soare George Mădălin. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.