- Din punctul meu de vedere
Vreau să spun încă de la început că mie stilul AUR îmi displace. În fond, despre ce este vorba ?
George Simion, unul dintre liderii vizibili al acestui partid (vom vorbi ceva mai încolo și de cei invizibili) spune așa:
” Am învățat mai multe în peluză decât în toate școlile prin care am trecut. Principiile asociate vieții ultra’ sunt unele sănătoase și pot fi aplicate în viața de zi cu zi. Sloganul ”Basarabia e Romania!” a fost conceput și popularizat de oameni crescuți în peluze. E nevoie, în continuare, de susținere pentru cauzele patriotice și naționale”.
Iată, așadar, o primă asemănare între AUR și USR-PLUS. Primii au învățat carte la galerie, înjurându-i pe maghiari și pe oamenii de culoare, ceilalți au învățat pe la universități fantomatice și s-au specializat pe culoarele unor multinaționale.
Ziaristul Cristi Rogozanu scria despre AUR: ” Formula AUR-ului: naționalism, ultraconservatorism, ceva scandal și un electorat activat. Discursul lui George Simion e simpluț, alcătuit din îndemnuri „să ne unim acum cu Moldova” și multă peltea patriotică, fără consistență. Are mereu sprijin inexplicabil, fonduri, bani, susținere, deși multe de spus nu prea are. El s-a lipit în acest AUR și de alte figuri ultraconservatoare, ultraortodoxe și alți ultrași care joacă hora spre extrema dreaptă”.
Cele patru valori declarate ale partidului sunt familia, libertatea, națiunea și credința, ceea ce sună minunat, atâta doar că eu personal mă tem că AUR va încerca să și le impună cu portavocea, apoi cu mușchii și cu bâta.
Un personaj totuși școlit al partidului este Claudiu Târziu. Acesta precizează în CV-ul lui că e absolvent al Facultății de Drept a Universității „Mihai Eminescu” din Iași și al Facultății de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA Bucureşti. Se recomandă ca editor, jurnalist și scriitor. Spune într-o postare de pe Facebook din iunie că practică meseria de jurnalist de 28 de ani. Coordonează publicația rostonline.ro, de influență legionară, este director al Editurii „Rost”, precum și director de marketing la SC Cosânzeana Edit Pres SRL (firmă care editează Revista AS).
Aflăm din Gazeta Sporturilor, care se ocupă în amănunt de AUR din pricina apropierii partidului de mișcarea ultras a galeriilor de fotbal, că Târziu a fost unul dintre membrii Consiliului Național de Coordonare al Coaliției pentru Familie și unul dintre susținătorii mișcării antiavort.
Una dintre temele asupra cărora Târziu s-a aplecat cu recurență de-a lungul anilor este homosexualitatea. În 2013, Claudiu Târziu publica un articol intitulat „Tăcerea «mieilor», bucuria gay-ilor” în publicația rostonline.ro, în care se plângea că lobby-urile și propaganda homosexualilor au fost atât de abile, încât au reușit „să timoreze o țară întreagă”.
Prin vocea lui Claudiu Târziu se face o propagandă vomitivă împotriva libertății sexuale.
„Imaginaţi-vă că un dependent de droguri ar pretinde legalizarea stupefiantelor ori un beţiv ar solicita să i se permită prin lege să vină beat la serviciu, sau un alienat mintal ar insista ca legiuitorul să-l declare sănătos şi să fie tratat ca atare, sau, în fine, un zoofil şi-ar revendica dreptul de a întemeia o «familie» cu găina, oaia sau vaca de care s-a «îndrăgostit». Vi se par nişte ipoteze forţate? Ei, bine, acum 20 de ani, şi homosexualitatea era privită la fel. Nici un om cu capul pe umeri nu se referea la homosexuali decât ca la dezaxaţi, ca la unii care sunt în afara normalităţii fie din pricina unei boli, fie din viciu”, spune Claudiu Târziu într-un articol.
Evident că nu mor de dragul propagandei agresive a unor grupuri gay sau lesby, dar de aici până la a compara homosexualitatea cu zoofilia e cale lungă.
Tot dl Târziu (bănuiesc că este un pseudonim romantic) spune că:
”Toţi cei care îndrăznesc să se afirme ca oameni de dreapta ar trebui să conștientizeze că a despărţi dreapta românească de istoria Mişcării Legionare (care a fost un fenomen irepetabil – nu vă temeţi, fraţi estropiaţi!) este imposibil”, ceea ce oricărui om normal îi face părul măciucă.
Târziu este și susținător al mișcării antiavort din România.
”Organizațiile noastre consideră că în general orice avort provocat este un act profund imoral, întrucât întrerupe cursul unei vieți în dezvoltare”, spune el, întorcându-ne în timp.
O figură este și guraliva avocată Șoșoacă, a cărei portavoce îmi face, mie personal, pitici pe creier.
USR – PLUS a semănat vânt în România, iar AUR este furtuna.
Golăneala din politica ultimilor 30 de ani primește și ea un răspuns.
Interesant este însă că o dată cu apariția AUR, atât PSD, cât și PNL vor primi o legimitație de partide serioase. Practic, AUR schimbă în bine fața social – democraților și a liberalilor.
Sare în ochi faptul că asistăm la un construct politic de laborator, un pic masonic șiun pic securistic, și nu trebuie să analizăm AUR decât în context, iar genul proxim nu poate fi decât USR – PLUS.
Fără Barna și Cioloș nu i-am fi avut nici pe Șoșoacă și Târziu.
AUR e un USR – PLUS pe dos.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare – de obicei – în zilele de luni