La 45 de ani, un piteștean a rămas pe drumuri după ce și-a bătut crunt tatăl, în casa căruia locuia. Agresorul a fost reținut, ulterior fiind plasat sub control judiciar. Are interdicția de a se apropia de locuință sau de părinții săi. Motivul scandalului a fost tot din pricina locuinței.
„Poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie, şi au reţinut un bărbat de 45 de ani, din Pitești. Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 10 spre 11 decembrie a.c., cel în cauză, în urma unui conflict, pe fondul consumului de alcool, și-ar fi lovit tatăl de 71 de ani. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile”, a declarat referitor la acest caz, Mădălina Epure, ofiţer de relaţii cu presa al IPJ Argeş.
Are interdicția de a se apropia de părintele său
Potrivit anchetei, Marian Valeriu Ş de 45 de ani din Piteşti nu este căsătorit şi locuieşte în casa părinţilor. Bărbatul nu lucrează. În seara cu pricina, acesta a băut zdravăn şi după ce alcoolul i-a luat minţile, s-a luat la ceartă cu tatăl său. A început să-i reproşeze că nu l-a ajutat de-a lungul vieţii şi că nu-i dă bani. Cea mai mare supărare a lui Marian Valeriu Ş. era aceea că părinţii nu i-au cumpărat şi lui un apartament, după cum au aflat anchetatorii. L-a lovit pe bătrân cu pumnii şi picioarele, tatăl ajungând la spital. În urma examinării medico-legale s-a stabilit că părintele necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale în urma loviturilor primite. După ce a fost eliberat din arest, Marian Valerian Ș. a primit interdicția de a merge la locuința părintească și de a se apropia de tatăl său. M.Sandu