”Trebuie să eliminăm greșelile!”

5

  • Antrenorul echipei FC Argeş, după egalul cu Chindia



FC Argeş a terminat turul campionatului pe ultimul loc al Ligii I după ce a terminat la egalitate, 2-2, confruntarea de sâmbătă, din deplasare cu Chindia Târgovişte. La finalul meciului de la Giurgiu, Andrei Prepeliță, antrenor-jucător la gruparea alb-violetă s-a declarat dezamăgit că echipa sa nu a putut câștiga cele trei puncte puse în joc.


Prepeliță își dorește să continue pe banca tehnică și în retur și așteaptă să vadă ce se întâmplă după scurta vacanță de iarnă: ”Am controlat jocul, apoi e inadmisibil ce s-a întâmplat. Trebuiau să se mobilizeze 5 minute băieții, au riscat la o fază la care nu am înțeles de ce, la un aut am mers cu toată echipa în careu. Sunt și ei supărați, era un meci pe care puteam să-l câștigăm. Am marcat iar două goluri, dar trebuie să eliminăm greșelile. Sunt greșeli mari de arbitraj împotriva noastră. Dacă a fost penalty la 2-2 sunt două puncte. Cu Dinamo a fost un fault clar ca lumina zilei în careu, nu știu cum nu s-a dat penalty, am văzut eu de la 50 de metri și nu a văzut el de la 5 metri, nu mai înțeleg. Eu le-am spus jucătorilor că sunt colegul lor, am încredere în ei. Nu am intrat pentru că nu m-am antrenat cum trebuie, nu pot să fac două lucruri deodată. Eu am contract ca jucător, vom vedea ce va dori clubul. Am o vârstă la care mă gândesc la următorul pas, îmi place această meserie. Dacă rămân antrenor, renunț la cariera de jucător” a spus tehnicianul argeșean la flash-interviul de după meci. M.D.