Potrivit unui raport al Fundației Carpathia pentru luna noiembrie un eveniment important a avut loc în munții Făgăraş, în zona Lerești. S-a născut un pui de zimbru în sălbăticie, după repopularea care a avut loc în acest an. De asemenea reprezentanţii societăţii au făcut reîmpăduriri în zonele defrişate.
În perioada noiembrie-decembrie, familiei de zimbri din Munții Făgăraș li se mai alătură încă 17 noi zimbri. Aceștia sunt aduși de către Fundația Conservation Carpathia în două zone de reintroducere: lacul Pecineagu și zona Lerești, județul Argeș. Vestea cea mai bună și confirmarea faptului că Munții Făgăraș sunt o casă reală pentru zimbri este prezența unui vițel de doar câteva săptămâni, observat de rangerii FCC alături de turmă. Este primul vițel de zimbru care s-a născut în sălbăticie, în munții Făgăraș, după mai bine de 200 de ani de la dispariție! Reproducerea în mediul natural și în liberate este unul dintre dovezile clare ale faptului că programul de reintroducere a zimbrilor merge în direcția bună și reprezintă un real succes.
Reprezentanţii fundaţiei sunt preocupaţi şi de sănătatea pădurilor, tocmai de aceea, a fost finalizat raportul privind identificarea speciilor de plante străine invazive, cartarea și cuantificarea invaziei, un pas necesar în stabilirea măsurilor de remediere a situației, în anii următori. „ 1.000 de puieți de anin au fost plantați de-a lungul râurilor montane, în încercarea de a reface galeriile ripariene, atât de importante pentru biodiversitate. Monoculturile artificiale de molid de la altitudini joase, plantate în ultimii 80 de ani doar din motive economice, după tăierea pădurilor mixte naturale, sunt sărace în biodiversitate. Acesta este motivul pentru care ne-am angajat să readucem pădurile originare, unde viața prosperă. Creăm ochiuri de lumină și plantăm specii naturale, cum ar fi fag, brad, ulm sau paltin”, anunţă reprezentanţii Fundaţiei Carpahia. M.Sandu