O tânără în vârstă de 18 ani din comuna Rast, județul Dolj a fost răpită de pe stradă, la sfârșitul anului. A doua zi, doi dintre răpitori au fost capturați, fiind vorba de doi argeșeni din comuna Merișani, satul Vărzaru. Ambii au fost reținuți și au primit mandate de arestare preventivă în prima zi din acest an.
Cazul extrem de grav a avut loc pe data de 30 decembrie. „Poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast au fost sesizaţi cu privire la faptul o tânără de 18 ani, din comuna Catane, a fost urcată cu forţa într-un autoturism care ulterior s-a pus în mișcare în direcţia comunei Bistreț. La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie și jandarmi și totodată s-a constituit un colectiv de lucru format polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti, Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast şi Serviciului Investigații Criminale, în cauză fiind întocmit un dosar penal în care cercetările sunt desfășurate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertare în mod ilegal. De asemenea, poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice de căutare a tinerei, fiind vizionate imaginile surprinse pe camerele de supraveghere montate pe raza localității Catane, fiind astfel identificat numărul de înmatriculare al autovehiculului folosit la săvârșirea faptei.Totodată, au fost instituite filtre rutiere pe raza întregului judeţ, pentru depistarea în trafic a autoturismului”, anunţa într-un comunicat de presă IPJ Dolj.
Fata a fost găsită în Olt
În ultima zi din an, au avut loc descinderi la Merişani şi doi dintre cei cinci bărbaţi, aflaţi în autoturismul dat în urmărire, au fost capturaţi. Tot atunci a fost găsită şi fata, dar nu în judeţul Argeş ci în Olt. „În urma verificărilor efectuate de polițiștii doljeni în colaborare cu polițisti din cadrul IPJ Argeș au fost identificati doi tineri, de 21 și 29 de ani, din comuna Merişani, sat Vărzaru, jud. Argeş, bănuiți că s-ar fi deplasat pe raza comunei Catane, la domiciliul tinerei pe care ar fi urcat-o cu forța într-un autovehicul, în care se mai aflau alţi 3 bărbaţi. În continuare, în cursul zilei de azi (n.r 31 decembrie), au fost desfăşurate activități specifice fiind depistat în trafic de către polițiști din cadrul IPJ Olt, pe raza Municipiului Slatina, un autoturism în care se afla tânăra, care a fost preluată de polițiștii doljeni și condusă la sediul poliției pentru audieri. Cu sprijinul poliţiştilor argeşeni au fost depistaţi cei doi bărbaţi pe raza comunei Merișani, sat Vărzaru, fiind preluați ulterior de polițiștii doljeni și conduși la sediul Poliției Municipiului Băilești, pentru cercetări. Cercetările în această cauză sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertare în mod ilegal, urmând ca după administrarea probatoriului să fie luate măsurile legale care se impun. Activitatea s-a desfăşurat cu sprijinul polițistilor din cadrul IPJ Argeș, IPJ Olt și a jandarmilor din cadrul IJJ Dolj”, se mai precizează în comunicat.
Arestaţi preventiv de Anul Nou!
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că tânăra a fost răpită ca urmare a unei neînţelegeri privind o datorie. Cei implicați sunt romi şi părinții fetei aveau de dat o sumă mare de bani, adversarilor. Au încercat să găsească o cale de împăcare dar nu au reuşit. Ca să se răzbune, argeşenii au răpit fata, din fața porții. O rudă a tinerei a încercat să o slaveze, s-a agățat de mașină dar șoferul a pornit luându-l târâș. Cei doi tineri capturaţi sunt Ionuţ Cosmin M. de 29 de ani, din comuna Merişani şi Victor D., de 21 de ani, din aceeaşi localitate. În prima zi din acest an, aceștia au fost prezentaţi Judecătoriei Bălileşti cu propunerea de arestare preventivă, pe rolul instanţei fiind înregistrat dosarul cu numărul 1.
Judecătorul a admis cererea Parchetului
şi emis mandate de arestare preventivă pe câte 30 de zile pe numele celor doi tineri. Decizia nu este definitivă putând fi atacată cu apel. Inculpaţii sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal. M.S.