Palic, la primul gol

0
0



Croatul Antun Palic a făcut un meci foarte bun contra arădenilor. Mijlocașul a reușit să înscrie golul egalizator și centrat perfect pentru reușita lui Deslandes care a adus trei puncte foarte importante în contul lui FC Argeș. Fotbalistul care în urmă cu câțiva ani a evoluat la Dinamo, începe să își arate valoarea și la Pitești după ce a ajuns la un nivel de pregătire comparabil cu ceilalți jucători piteșteni.
A revenit Malele
O evoluție foarte bună în confruntarea de sâmbătă, cu UTA Arad, a avut și atacantul Cephas Malele. Intrat în teren în ultimele 30 de minute, vârful elvețian a reușit să schimbe în bine jocul piteștenilor. Malele a fost un real pericol pentru fundașii arădeni și a avut o mare contribuție la golul lui Palic. Atacantul cu origini angoleze a revenit în lotul lui FC Argeș după 14 zile petrecute în izolare din cauza infectării cu COVID-19.
Deslandes, decisiv
Francezul Sylvain Deslandes a fost omul decisiv în victoria obținută de FC Argeș în deplasarea de la Arad. Fundașul de culoare a marcat golul victoriei piteștene. Pentru puternicul apărător al argeșenilor a fost al doilea gol în tricoul lui FC Argeș, după cel de acum două etape, din deplasarea de la FC Botoșani, câștigată de alb-violeți, cu 1-0. Prin golurile sale, Deslandes a adus 6 puncte foarte importante în contul grupării din Trivale care a reușit să iasă din zona minată a clasamentului.
Marți, cu FCSB
Fotbaliștii de la FC Argeș nu vor avea prea mult timp la dispoziție penttru a savura victoria de la Arad, cu UTA. Următorul meci oficial al piteștenilor este programat marți, de la ora 19.45, pe propriul teren, cu fCSB, liderul Ligii I. Misiunea piteștenilor se anunță una foarte grea având în vedere valoarea adversarului pe care îl vor avea în față. În confruntarea din turul campionatului, disputată la Giurgiu, echipa finanțată de Gigi Becali s-a impus cu 3-0. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.