Casa arsă, proprietarul mort!

0



Un bărbat în vârstă de 53 de ani, a pierit ieri dimineaţă, după ce locuinţa sărăcăcioasă în care îşi ducea zilele, a luat foc. Omul a fost găsit de pompieri în stop cardio respirator. Deşi echipajul medical a demarat manevrele de resuscitare, acestea nu au avut rezultat, fiind declarat decesul. Se pare că a murit din cauza fumului.


Incendiul a izbucnit ieri dimineaţă la locuinţa lui Ion B., de 53 de ani, din comuna Cocu. Bărbatul locuia într-o casă care avea deasupra fânar. Vecinii au fost cei care au sesizat flăcările şi au sunat la 112. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii cu autospeciale de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD. Când a ajuns primul echipaj, l-au găsit pe proprietar în curte, în stare de inconştienţă. Omul dormea chiar în camera în care ardea şi fusese scos de localnici înainte ca focul să se extindă în toată încăperea. Ion B se afla în stop cardio respirator. Echipajul SMURD a demarat manevrele de resuscitare însă, din nefericire, acestea nu au avut rezultatul sperat.
A fost declarat decesul victimei, trupul neînsufleţit fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru autopsie. Pe corpul bărbatului nu existau arsuri, tocmai de aceea se bănuieşte că a murit intoxicat cu fum. Proprietarul locuia singur. Pompierii au reuşit să stingă incendiul înainte de a se extinde la alte încăperi din construcţie. O cameră de 20 de metri pătraţi a fost distrusă de foc. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este coșul de fum în contact cu materiale combustibile, potrivit reprezentanţilor ISU Argeş. M.S.