- Viorel Ungureanu va conduce organizaţia timp de 4 ani
- Fostul lider Pavelescu a demisionat când a intrat în politică iar fostul vicelider Iordache va ieşi la pensie
- Criza componentelor opreşte munca la Uzină şi în martie
Cel mai mare sindicat din ţară, cu aproximativ 15.500 membri , cel al Automobile Dacia are de ieri un nou lider. Noul preşedinte al SAD este Viorel Ungureanu, care a fost ales ieri prin vot şi a avut o majoritate covârşitoare. Fostul preşedinte Nicolae Pavelescu a demisionat din funcţie anul trecut, la alegerile parlamentare, când a candidat şi a obţinut funcţia de deputat, iar viceliderul Ion Iordache, care a preluat interimar conducerea, va ieşi în scurt timp la pensie.
Alegerile în cadrul Sindicatului Automobile Dacia se desfăşoară de aproximativ o lună de zile. Ieri a fost faza finală a acestora, când s-a ales preşedintele. Au fost în total cinci candidaturi Raluca-Maria Deliu, Alexandru Dumitrescu-Voicescu, Viorel Popescu, Dragoș-Gabriel Tudorache și Viorel Ungureanu. Acesta din urmă era deja vicelider SAD şi a câştigat alegerile cu 319 voturi din 354. Viorel Ungureanu are 49 de ani, este din Ştefăneşti şi lucrează de peste 30 de ani la Uzină şi tot de atunci face parte şi din Sindicat. A lucrat la departamentul Montaj, iar acum este salariat la Sindicat. „Pentru noi, subiectul arzător este să gestionăm situaţia asta de criză a componentelor, care întrerupe munca. Sper să găsim soluţii pentru programul de lucru care se va derula. Din păcate şi pentru martie s-au stabilit câteva zile în care nu se va lucra…. Totul depinde de stocuri…” ne-a spus nou preşedinte SAD, care joi îşi va afla şi colaboratorii, cei doi vicelideri şi membrii biroului, după ce se va desfăşura Consiliul SAD.
O ultimă misiune
Alegerile pentru funcţia de preşedinte au fost organizate de fost conducere, iar fostul vicelider şi preşedinte interimar Ion Iordache ne-a spus mai multe despre organizarea lor: „S-a finalizat ultima etapă pentru alegeri. Misiunea mea ultimă, la final de mandat a fost să provoc aceste alegeri pentru liderii SAD. Se lucrează la aceste alegeri de o lună, ele fiindorganizate pe rând pe grupe, oraganizaţii etc… Au fost 5 candidaţi şi în conformitate cu Statutul SAD, pentru alegeri au fost înscrişi 354 delegaţi care au votat pentru toţi sindicaliştii. Dl Ungureanu a câştigat… De mâine anunţăm toate organizaţiile şi administraţiile unde avem membri că dânsul este noul lider, pentru următorii 4 ani. Din momentul acesta mie mi s-a terminat mandatul, avem un nou lider, iar eu voi mai rămâne una – două săptămâni lângă ei, după care voi pleca la pensie. Dl Pavelescu demisionse anul trecut când a candidat la deputaţi, pentru că statutul nu permite liderilor să aibă apartenenţe politice. Sindicatul este indepedent şi un sindicat corect luptă împotriva Guvernelor. În ceea ce priveşte Dacia, vom aveam un program dificil, din cauză că nu sunt acele componente pentru calculatorul habitaclu. O perioadă va fi mai grea, dar o vom depăşi cu bine”. S. Mihai