Imagini şocante au părut în mediul virtual, filmate într-o sală de clasă la Şcoala Gimnazială 1 Dobreşti. Acolo, un elev a filmat şi a postat pe internet scene violente în care un băiat bate cu pumnul și picioarele o fată, chiar și după ce a căzut la pământ. În acest timp elevii se amuză pe seama celor petrecute sub ochii lor. Mai mult de atât, din înregistrare reiese că totul a fost premeditat, filmarea începând de pe holul unităţii de învăţământ.
Scenele violente au fost filmate chiar de elevi, în urmă cu câteva zile, la o şcoală din Dobreşti, iar după ce copiii au început să se laude cu clipul video, acesta a ajuns şi în atenţia profesorilor. Pe imagini se poate observa cum totul a fost premeditat, având în vedere că cel care filmează şi colegii săi aşteaptă pe holul şcolii, la intrarea într-o clasă, ca un elev să ajungă şi să intre în sală pentru a bate o fată. La un moment dat, elevul intră, iar colegii lui se duc buluc după el. Băiatul se merge direct la fată şi încearcă să o lovească cu pumnul în faţă, însă eleva s-a ferit, moment în care a alunecat pe podeaua udă şi a căzut. Elevul a sărit apoi peste ea şi a început să o lovească. În acelaşi timp, ceilalţi copii se bucură că fata este bătută, râd şi chiar aplaudă. Din spate se aude un elev care deși chicotește amuzat de situație îi strigă bătăușului „Băi las-o, măi las-o”. Pe holul şcolii nu se afla niciun profesor de serviciu, aşa cum ar fi fost normal să existe.
I-a turnat un bidon de suc în cap!
Despre incidentul de la şcoală tatăl a aflat de la un cadru didactic. „ Eram la serviciu când doamna profesoară de limba franceză m-a sunat şi m-a chemat la şcoală, spunând că a avut loc un incident. Apoi m-a sunat fata plângând. Am fugit de la muncă, de era să facă şi accident cu maşina, atât de agitat eram, că nu ştiam ce s-a întâmplat iar fata nu putea să îmi spună de plâns. Cânt am ajuns fata era udă fleaşcă, din cap până-n picioare. Am înţeles că, copiii au avut o sticlă de Cola de 2 litri și jumătate, au băgat mentosane în ea şi băiatul ăsta s-a dus la ea şi i-a turnat sucul ăla în cap. Fata a dat cu mâna să se ferească şi el s-a repezit cu pumnii la ea. Fata a zis o vorbă urâtă, adevărat, nu sunt de acord cu asta, iar el i-a mai dat două picioare şi doi pumni. Când a venit acasă avea vânătăi la coaste, pe partea dreaptă, de la loviturile cu piciorul”, a povestit Constantin Cătălin Preda, tatăl copilei agresate.
Nu a obţinut certificat medico-legal
Tatăl fetei susţine că a vrut să depună plângere la Poliţie însă oamenii legii i-a spus că nu este cazul că va fi demarată o anchetă, urmând să fie întocmit dosar penal. I-au recomandat să ducă fata la un consult medico-legal şi să depună la dosar certificatul emis de medicul legist. „ M-am dus cu ea la Piteşti, la Medicină Legală. Nu am realizat, eram supărat, speriat şi am plecat fără actele fetei. Acolo am spus că fata are 14 ani dar nu am apucat să-i scot buletin şi dacă e valabil certificatul de naştere. Mi-au zis că este bun şi certificatul! M-am întors acasă 40 de kilometri şi când m-am dus înapoi la Pitreşti au zis că nu mai e valabil certificatul dacă fata are 14 ani şi nu pot să îmi dea certificat ”, a explicat părintele.
Camerele de la şcoală nu au funcţionat?
Omul a mărturisit că singura lui dovadă a celor petrecute este chiar filmuleţul care a circulat pe internet. „ Am, cerut imagini de la şcoală. Mi-au zis că nu merg camerele. Ori camerele nu merg, ori au şters imaginile! Fata mi-a spus, acasă, că a fost bătută rău. Vineri ( n.r a doua zi după agresiune) nici nu a vrut să se ducă la şcoală, de frică şi de ruşine. M-am dus eu cu ea să o încurajez”, a mai precizat Constantin Cătălin Preda. Omul susţine că în şcoala amintită nu ştie să mai fi avut loc incidente de o asemenea gravitate. A mai povestit că înainte de scandal copila a mers la baie şi mai mulţi copii, care pregăteau cele ce avea să urmeze, s-au strâns la uşa grupului sanitar. O profesoară i-ar fi văzut şi i-a împrăştiat, dar nu s-a dus după ei la clasă să vadă ce urmează. Despre scandal, dascălii au aflat după ce a avut loc. „ Nu vreau să fac rău nimănui. Vreau ca acest băiat să sufere măcar puţin, cât a suferit fata mea. Nu-l vreau la puşcărie. Dar măcar să îşi dea seama cât de grav este ce a făcut. Provine dintr-o familie…este al nouălea copil şi am înţeles că ar avea o soră, minor care este gravidă. El a rămas repetent, din câte ziceau copiii, ar fi trebuit să fie în clasa a VIII-a” a mai spus Contantin Cătălin Preda.
Dosar penal pentru loviri şi alte violenţe
Cazul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Călineşti şi din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Argeș. „Polițiștii argeșeni desfășoară verificări cu privire la o stare conflictuală petrecută la o unitate de învățământ de pe raza localității Dobrești. Din verificări s-a stabilit că starea conflictuală s-ar fi petrecut în data de 4 martie a.c., în pauză, între un băiat de clasa a VI-a și o fată din clasa a VII-a, elevi ai respectivei unități de învățământ. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe. Totodată, situația este monitorizată de polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Argeș, care au planificat desfășurarea de activități preventive cu elevii unității școlare, în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului Şcolar Județean Argeș” , a anunţat IPJ Argeş.
Cercetare disciplinară la şcoală
Deşi un scandal de asemenea amploare ar fi trebuit să fie raportat imediat la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Argeş, directorul unităţii a preferat să bage gunoiul sub preş, încercând să ascundă ceea ce s-a petrecut. Poate că ar fi reușit dacă nu apăreau imaginile cu bătaia. Inspectorul general şcolar Liliana Murguleţ a aflat despre cele petrecute şi a demarat o anchetă care priveşte atât elevii cât şi pe cadrele didactice. “ Eu am aflat din comunitate despre cele petrecute. Am primit un filmuleţ! Practic eu am rostogolit situaţia! L-am sunat pe domnul director iar el mi-a relatat foarte succint incidentul. O echipă numeroasă din cadrul Inspectoratului Şcolar a mers la Dobreşti. Au vorbit cu directorul, cu profesorii, elevii, părinţii. A fost dată o recomandare să se facă o cercetare disciplinară. Nu trebuia să fie lăsaţi nesupravegheaţi acei copii. Nu există justificare că profesorul a luat act de ceea ce s-a întâmplat abia după ce a avut loc. Inclusiv copilul care a filmat şi postat filmuţeul va da socoteală. Nu este firesc să stai să asişti, fără să-i desparţi, fără să anunţi un cadru didactic. Nu este firesc să stai să filmezi încăierarea şi apoi să o postezi.” , a precizat Liliana Murguleţ. Ancheta este în curs de derulare atât la nivelul ISJ Argeș cât și la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș. M.Sandu