- ~ Curiozităţi pescăreşti ~
Linia pentru plătică este în directă legătură cu talia exemplarelor. În mod general un fir principal cu un diametru situat între 0.14 milimetri și 0.16 milimetri este suficient. La forfac (firul cu care este legat cârligul) se apelează în general la fire între 0.12 milimetri și 0.14 milimetri. Cârligele pentru plătică, indiferent de stilul practicat sunt aceleași. Sunt caracterizate constructiv prin sârma subțire, tija lungă și vârful ascuțit ușor alungit. Se folosesc astfel de cârlige pentru a menține momeala vie pentru o perioadă mai lungă de timp. Tija lunga împiedică plătica să înghită cârligul cu momeala, facilitând astfel degorjarea (proces care evidențiază eliberarea cârligului din gura peștelui). Pluta variază ca greutate. Intervin aici factori precum adâncimea la care se pescuiește, diametrul firului liniei principale și prezenta vântului (sau rapiditatea curentului dacă ne referim la ape curgătoare). Principalul rol al plutei nu este să semnalizeze trăsătura, ci sa echilibreze linia de pescuit în masa apei. Dacă acest pas este realizat corect, trăsătura va fi vizibilă cu ușurință. Practic, putem spune ca vizibilitatea trăsăturii este un efect al unei linii perfect echilibrate. M.D.