„Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, și slava Domnului peste tine a răsărit! Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui strălucește peste tine. (Isaia 60, 1-2.)”
Hristos a înviat!
Dreptslăvitori creştini şi creştine,
Când rostim cuvântul Înviere, dintr-o dată, ni se umple sufletul de lumina și energia necreată din sânul Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Toată fiinţa noastră tresare şi primește razele binefăcătoare de Har şi bucurie fără de margini, slăvind pe Domnul Dumnezeu, Care ne-a gândit şi a hotărât întruparea noastră din veacul veacurilor la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4.), precum a gândit şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu, aici, în vatra noastră pământească.
Întotdeauna, de Crăciun, când sărbătorim Naşterea lui Iisus Hristos, precum şi de sărbătoarea Sfintelor Paști, când s-a hotărât pentru totdeauna, în Istoria Omenirii, Răscumpărarea noastră, a tuturor oamenilor, din robia neştiinţei şi a păcatelor fiecăruia dintre noi, am încercat cele mai tainice şi deosebite momente ale vieţii, bucurându-ne de cel mai mare răsfăţ duhovnicesc.
Niciodată și niciunde, pe întinsul Universului, nu a mai existat o mai mare apropiere între divinitate şi omenire, între Domnul Dumnezeu și creatura Sa dragă, și nicio Religie nu s-a arătat mai bogată ca Ortodoxia în dovedirea Iubirii, devenită faptă şi jertfă salvatoare din întunericul căderii omenirii în păcat.
Aşa S-a gândit Domnul Dumnezeu, în Sfatul Treimic, din „iubire veşnică” pentru fiecare dintre noi, pentru a nu ne lăsa orfani de Iubirea cea dintâi, din care am gustat fără să mai uităm vreodată, dorind şi plângând înstrăinarea noastră din Braţele Părinteșşti ale Sfintei Treimi și întoarcerea noastră în Casa cea Mare a Dumnezeirii, în Casa dintru începuturi.
Plini de bucurie, rostim şi noi, ca şi Sfântul Vasile cel Mare, în cuvioasă îngenunchere: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care ne-ai zidit pe noi şi ne-ai adus în această viaţă, Cel ce ne-ai arătat nouă căile spre mântuire și ne-ai dăruit nouă descoperirea tainelor cerești […], binevoiește, dar, Doamne să fim slujitori ai Legii Tale celei noi” (Liturghier, Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 207.)
Ce s-ar putea crede, oare, când în primăvara cosmică, aici, la Paralela 45, încep să înflorească cele mai frumoase flori de pe lume pe tot cuprinsul pământului românesc?
Vedem, cu mare uimire, cum magnoliile îşi deschid corolele, ca potirele care așteaptă roua multicoloră, străbătând cerurile!
Prea frumoșii ghiocei, în inocenţa lor, îşi pleacă spre omenire chipul imaculat, cu chemarea de a ne îmbrăca și noi în haina albă a curățeniei și sfințeniei. Dar preţioşii trandafiri, înfășaţi în petalele lor, ca a treizeci şi trei, ca vârsta de viaţă terestră a Domnului nostru Iisus Hristos?!
Lângă pridvorul caselor româneşti, gospodinele cu mâini de aur au pus liliacul alb, ca lumina, sau pe cel cu chip liliachiu, în formă de Cruce, croit de îngeri cu aripile lor diafane străluminate de gingășie şi sfințenie! Dar vița de vie, care înconjoară casa ca o mantie, cusută cu boabe de chihlimbar și lanurile de grâu poleite cu aur, împreună pregătind vinul şi pâinea pentru Sfânta Împărtășanie?!
Acestea sunt dovezi arătate nouă cu desluşire, că ne aflăm negreşit în aura neapusă a „tainelor cerești” semănate de Domnul Dumnezeu, pentru ca bucuria noastră să fie fără de sfârșit.
Câtă bogăţie de iubire dumnezeiască arătată nouă! Însuși Domnul Dumnezeu ne face părtaşi la bucuria Sa veşnică, la frumuseţea Naturii, împodobită ca o mireasă nemuritoare.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
La acest Praznic al Învierii în Natură și al frumuseţilor semănate de mâna Domnului Dumnezeu, ne facem părtaşi fiecare, în parte. Ce poate fi mai mângâietor aici, pe Pământ? Acest loc numit Valea Plângerii!
Pentru toate darurile dumnezeieşti se cuvine, cu adevărat, ca împreună cu Sfântul Vasile cel Mare, să zicem din răsputeri: „Că Tu eşti Cel ce ne-ai dăruit nouă cunoașterea adevărului Tău. Şi, cine este în stare să grăiască puterile Tale, să facă auzite toate laudele Tale, sau să spună toate minunile Tale, în toată vremea?” (Ibidem, p. 212.) […] „că zidind pe om (coroana creaţiei Tale) luând ţărâna din pământ, şi cu chipul Tău, Dumnezeule, cinstindu-l, l-ai pus în Raiul desfătării, făgăduindu-i întru paza poruncilor Tale viaţă fără de moarte şi moștenirea veşnicelor bunătăţi. Dar neascultându-Te pe Tine, Adevăratul Dumnezeu -ca și azi, de altfel- l-ai scos pe dânsul din Rai în lumea aceasta şi l-ai întors în pământul din care a fost luat…”. (Ibidem, p. 214.)
În Atotbunătatea Sa, Domnul Dumnezeu S-a întors la zidirea Sa — fiind, totuși, o investiţie divino-umană — şi nu a uitat lucrurile mâinilor Sale, făcând un adevărat program de îndreptare şi mântuire:
❂ Proroci a trimis și minuni a făcut prin Sfinții Săi, din fiecare neam.
❂ Lege ne-a dat spre ajutor și îngeri a pus păzitori pentru întreaga omenire.
❂ Iar când ai venit la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4.), „Doamne, Dumnezeule, ne-ai făcut bucuria deplină, că Însuşi Fiul Tău – lisus Hristos – prin Care şi Veacurile le-ai făcut […], şi Dumnezeu fiind mai înainte de veci, pe pământ S-a arătat și cu oamenii a petrecut; și din Sfânta Fecioară întrupându-Se, S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale!” (Liturghier, Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 215.)
Ne putem noi, oare, imagina ce poate să însemne această cinste supraomenească? Ce poate fi mai măreț, mai nobil şi mai cinstitor pentru omenirea toată?
Într-o dinamică dumnezeiască, vedem: „Și viețuind El în lumea aceasta, dându-ne porunci de mântuire, ne-a agonisit pe noi Sieși, popor ales, neam sfânt. Şi curățindu-ne prin apă (primind fiecare Botezul) şi sfințindu-ne cu Sfântul Duh” (Ibidem, p. 229.)
Mai mult, lisus Hristos, Domnul: „S-a dat pe Sine schimb morții, în care eram ţinuţi” de la prima greşeală „fiind vânduți sub păcat”. Din sfatul Sfintei Treimi s-a desprins gândirea, că justiția divină trebuie să fie îndeplinită, adică repararea stricăciunilor datorate neascultării primordiale a protopărinţilor noştri, cei dintâi oameni!
Deîndată, glasul lui lisus S-a auzit, învăluind Zările Universului: „Iată, vin, să fac voia Ta, Dumnezeule… întru această voință suntem sfinţiți, prin Jertfa Trupului lui lisus Hristos, o dată pentru totdeauna” (Evrei 10, 7-10.)
Este necesar să înțelegem exact jertfa de bună voie şi din dragoste, arătată faptic de Domnul Dumnezeu, Care a întrupat dragostea Sa în ceea ce se rosteşte de mii de ani în dumnezeiasca Scriptură: „Cu iubire veșnică te-am iubit și de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința” (Ieremia 31, 3.), mărturie din Vechiul Testament şi din Noul Testament: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17.)
Aceste mărturii rămân pururea în conștiința omenirii, adică iubirea Sfintei Treimi pentru fiecare dintre noi şi pecetluirea Noului Testament cu sângele lui lisus Hristos, vărsat pentru răscumpărarea şi mântuirea noastră, împăcându-ne cu Domnul Dumnezeu, „binevestind pacea, vouă, celor de departe și pacea celor de aproape” (Efeseni 2, 18.)
Dreptmăritori creștini români, iubitori ai Învierii Domnului lisus Hristos,
Crezând în lisus Hristos din toată inima și păzind cu sfințenie şi hărnicie poruncile Sale, putem avea asigurarea hotărâtă, cu toată fermitatea, din partea Dumnezeirii Sale, cum rosteşte Sfântul Apostol Pavel: „Deci, dar, nu mai sunteţi străini și locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuși Iisus Hristos. Întru EI, orice zidire bine alcătuită creşte, ca să ajungă un locaș sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteți zidiţi, spre a fi locaș al lui Dumnezeu în Duh”. (Efeseni 2, 19-22.)
Potrivit gândirii Treimice, după răstignirea lui lisus pe Cruce, urma o restaurare integrală: „Și pogorându-Se, prin Cruce, în iad, ca să plinească toate ale Sale, a nimicit durerile morţii. Și înviind a treia zi şi cale făcând oricărui trup la învierea cea din morți, că nu era cu putință a fi ținut sub stricăciune Începătorul vieţii, făcutu-S-a începătură celor adormiţi, Întâi-Născut din morţi, ca să fie Însuşi Începătorul tuturor în toate” (Liturghier, Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 215.).
Astfel stând lucrurile, Domnul Dumnezeu, ne dă cheia izbândirii făgăduinței: „Căci aveți nevoie de răbdare, ca făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa” (Evrei 10, 36.).
Peste toate aceste binecuvântări dumnezeieşti, avem și un sfat dumnezeiesc, de a nu cădea în pedeapsa aplicată celor care încălcau Legea lui Moise: „Gândiţi-vă: cu cât mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi a nesocotit sângele testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit duhul harului” (Evrei 10,29.)
Atunci când noi, din diferite motive „batjocorim duhul harului”, trebuie să ne aducem aminte de ceea ce Sfântul Apostol Pavel rostea în scrierile sale: „Înfricoșător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10, 31.).
Când seumple paharul cu nelegiuirile omenirii, vine corectura de dreaptă pedagogie şi Domnul Dumnezeu trimite încercările Sale de Părinte al Îndurărilor, cohorta de virusuri și boli de toate felurile. Prin toate avertismentele dumnezeieşti pe care le încercăm, de un an, ni se arată în viața întregii lumi îndepărtarea de dreapta morală a conviețuirii între oameni.
În general, bolile și încercările asupra vieții noastre se îndepărtează de noi, în chipul în care şi noi ne îndepărtăm de capcana şi mrejele păcatelor.
Având ca Doctor al doctorilor în medicină, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să cântăm troparul din Rânduiala Slujbei Învierii: „O, dumnezeiescul, o, iubitul, o, preaduicele Tău glas! Căci cu noi Te-ai făgăduit să fii, cu adevărat, până la sfârşitul veacului, Hristoase; pe care întărire şi nădejde, credincioşii avându-Te, ne bucurăm” (Slujba Învierii, Editura Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 40.)
Plini de bucuria Învierii Domnului lisus Hristos, să nu uităm că: „Paştile cele sfinţite astăzi nouă s-au arătat. Paştile cele nouă şi Sfinte, Paştile cele de taină, Paştile cele preacinstite, Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfințesc pe toţi credincioşii”, care cred în Iisus Hristos Cel Înviat, şi cântă din răsputeri:
„Iristos a înviat din morti,
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte,
Viaţă dăruindu-le!”
Să ne rugăm Domnului lisus Hristos, Cel înviat din mormânt, să ne ajute pe noi să înviem din moartea păcatelor şi să ne ierte cu Inima Lui de Părinte-Dumnezeu, cu izbăvirea de orice boală şi orice încercare, îngăduite asupra vieţii noastre!
❂ ❂ ❂
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
❂ ❂ ❂
Vă întâmpină, cu doriri de sănătate şi curaj duhovnicesc în biruirea deznădejdii și a tuturor încercărilor abătute asupra noastră,
†Calinic Argeșeanul,
Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului
