Pericol de incendiu la Secţia COVID!

0

  • Ieri dimineaţă, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti



Un grav incident ar fi putut avea loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică într-un salon al Secţiei COVID din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. Un cablu care alimenta un aparat de oxigen a început să scoată fum. Simţind mirosul, una dintre cel două paciente din salon a alertat personalul medial. În acest fel a putut fi evitată o tragedie similară celei de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din luna ianuarie, când patru pacienţi au murit în timpul unui incendiu.


„În cursul dimineții, pe la ora 4,30, ne-a sesizat o pacientă că se simte miros de fum în salon și imediat tot colectivul s-a mobilizat. Am intrat și am constatat că este vorba de un prelungitor care făcuse flamă și scotea un pic de fum. A fost scos din priză, incidentul s-a limitat doar la asta, nu au fost victime. Pacientele, două paciente erau în salon, le-am evacuat, le-am pus într-un alt salon care are oxigen. Una din paciente era cu necesar mare de oxigen, da, erau cu forme mai severe. Când au fost mutate, una a mers singură, fiind un salon din apropiere, cealaltă pacientă, era fiica doamnei, pentru că este cu ceva probleme, a fost dusă pe targă. Eu zic că, colectivul s-a mobilizat foarte repede și foarte bine. Singur, că în timpul nopții, nu e tocmai o plăcere să ai un eveniment. Eu zic că lucrurile au decurs bine şi ne-am mobilizat corect, dovadă că nu s-a ajuns la consecinţe mai grave”, a declarat despre cele petrecute, Camelia Constantin, medic şef al Secţiei Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.
ISU Argeş a constatat că nu sunt probleme
Prelungitorul care alimenta cu electricitate un concentrator de oxigen a fost scos din priză fiind evitată producerea un incendiu. La fața locului au fost chemați reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș care au constatat că nu sunt probleme.
De asemenea, echipa care asigură continuu mentenanța a stabilit că prizele de oxigen sunt funcționale, singura defecțiune fiind la acel prelungitor care a fost înlocuit. Faptul că pericolul a fost sesizat din timp a dus la evitarea unui dezastru. Reamintim că în incendiul care a izbucnit, în 29 ianuarie, la Institutul Matei Balş au murit patru persoane. Trei au fost găsite carbonizate şi una nu a răspuns manevrelor de resuscitare. 53 de pacienţi, aflaţi în stare gravă, au fost transferaţi la 11 spitale. Ulterior, numărul pacienților decedați a ajuns la 20. M.Sandu