Trei urmăriţi, prinşi în aceeaşi zi!

0



Zi cu ghinion pentru trei bărbaţi daţi în urmărire naţională şi internaţională. Toţi trei au picat în mâinile poliţiştilor argeşeni, vineri, după mai multe căutări. Primul, a înjunghiat un om cu cuţitul, fiind acuzat de tentativă de omor. A fost găsit în Ilfov.


Al doilea are de ispăşit o pedeapsă pentru conducere fără drept, fiind capturat la Pitești, iar ultimul a fost prins la Mioveni. Acesta este un cunoscut escroc, ce pretindea că este inspector ANAF şi „amenda” comercianţii.
A stat ascuns după ce a înjunghiat un om!
„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș, au depistat un bărbat de 47 de ani, cetățean albanez cu domiciliul în România, urmărit în baza unui mandat de arestare preventivă, emis de Tribunalul Argeș la începutul anului în curs, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Polițiștii de investigații criminale argeșeni, cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, l-au depistat pe bărbat într-un imobil de pe raza localității Jilava, județul Ilfov”, a anunţat IPJ Argeş. Este vorba de Jaupaj (fost Canaj) Oltjon, cetățean alanez cu domiciliul în Merișani. În noaptea de 4 spre 5 ianuarie, a avut o stare conflictuală la un local de pe raza comunei Bascov. Acesta era băut şi s-a certat cu un bărbat de 33 de ani pe care l-a înjunghiat de mai multe ori cu cuţitul, apoi a fugit. Cercetările ulterioare au stabilit că angajaţii localului le-au permis să consume alcool, în local, deşi erau impuse măsurile din cauza pandemiei şi nu ar fi avut voie. Tribunalul Argeş a emis mandat de arestare preventivă în lipsă, la mijlocul lunii februarie. Bărbatul a fost dat în urmărire prin Interpol. După ce a fost capturat, sâmbătă, a fost prezentat instanţei pentru confirmarea mandatului de arestare.
Condamnat la Vâlcea, prins la Piteşti
Cel de-al doilea, Ion Sorin Greuruși, de 40 de ani, din Bujoreni, judeţul Vâlcea, a fost prins în urma unui control, de rutină în Piteşti. Pe data de 13 mai, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti, pentru conducere fără drept după ce, în 2019, a condus un autoturism pe ruta Râmnicu Vâlcea-Piteşti deşi nu deţine permis. Iniţial a fost condamnat de Judecătoria Râmnicu Vâlcea dar sentinţa a fost atacată cu apel. A fost emis mandatul de executare a pedepsei, având de ispăşit 3 ani şi 9 luni închisoare. Când s-au dus joi, să-l ridice de acasă, poliţiştii vâlceni nu au dat de el şi au emis pe numele său un mandat de urmărire naţională. A doua zi a fost prins, fiind dus la Penitenciarul Mioveni.
Fals inspector ANAF
Ultimul capturat este o „floare rară” fiind dat în urmărire de aproximativ 5 ani. Gabriel Mihai Constantin, de 53 de ani, a fost condamnat în martie 2016, de Judecătoria Braşov, la 2 ani, 8 luni şi 523 zile de închisoare sub acuzaţia de înşelăciune și uzurpare de calități oficiale. Acesta, împreună cu un complice, îmbrăcați la costum şi cravată, mergeau la diverşi comercianţi, pretinzând că sunt inspectori ANAF,. Pentru „neregulile” depistate primeau diverse sume, sub pretextul unor amenzi ce variau de la 500 la 15.00 lei în funcţie de cel căruia îi aplicau „sancţiunea”. Bărbatul era recidivist fiind condamnat în trecut pentru acelaşi gen de infracţiuni. Imediat după condamnare a dispărut, fiind căutat ani de-a rândul. Era urmărit la nivel naţional și internațional în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Mioveni au aflat că bărbatul se ascunde într-un apartament din Mioveni. Au mers la locul ştiut şi l-au depistat pe condamnat, ridicându-l. A fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni.  M.Sandu; Foto C.Tudor


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.