Judeţul Argeş, pe harta turismului românesc

0



La Consiliul Județean Argeş a avut loc ieri o întâlnire cu conducerea A.N.A.T. pe tema dezvoltării și promovării turismului în județul Argeș. La această întâlnire au participat vicepreședinții C.J. Argeș, Adrian Dumitru BUGHIU și Marius Nicolaescu, și conducerea A.N.A.T., reprezentată de președintele la nivel național, Dumitru Luca, și președintele Regiunii Sud, Valeriu Ștefan.


Tema principală abordată a fost legată de înființarea, în baza unui parteneriat public-privat, a unei asociații de dezvoltare și promovare turistică la nivelul județului Argeș, din care să facă parte unitățile administrativ teritoriale interesate, operatori economici, organizații de profil, cu scopul dezvoltării durabile și promovării turismului în județul Argeș. Asociația ar urma să fie o platformă de colaborare între administrații publice, instituții, operatori culturali și turistici, comunități locale, parteneri naționali și internaționali, pentru a favoriza dezvoltarea responsabilă și sustenabilă, precum şi promovarea eficientă a destinaţiei turistice județul Argeș. Conducerea Consiliului Județean Argeș și-a exprimat deschiderea cu privire la implementarea unui asemenea proiect la nivelul județului, urmând ca înființarea unei asociații de acest gen să fie pusă în discuție, în perioada următoare, cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale, precum și cu operatorii economici din județul Argeș.M.Duinea


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.