Ministrul Educației, Monica Anisiei, a vorbit azi (duminică), despre situația din unitățile de învățământ, atât la nivel preuniversitar, cât și universita, în contextul epidemiei de coronavirus.
Monica Anisie a precizat că unitățile de învățământ, atât cele la nivel preuniversitar, cât și universitar, din România vor fi închise. Ministrul susţine că urmează să se stabilească în perioada următoare cât timp vor fi cursurile suspendate. „Suspendarea cursurilor va continua. În hotărârea 6 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, deja era prevazută modalitatea în care am putea prelungi perioada în care cursurile erau suspendate în toate unităţile de la nivel preuniversitar şi universitar. În urma analizei situaţiei şi a evoluţiei în care ne aflăm, vom stabili până când vom ţine cursurile închise. Preocuparea Ministerului este în special pentru prevenirea îmbolnăvirii copiilor. De aceea cred că e oportun să păstrăm cursurile suspendate”, a precizat Monica Anisie. C.Z.