633 de ani de la atestarea documentară a Piteștiului!

Ieri s-au împlinit 633 de ani de la prima atestare documentară a oraşului nostru. Astfel, conform Wikipedia, Piteștiul a fost reședința temporară a voievozilor Basarab Țepeluș cel Tânăr, Mihnea cel Rău și Vlad cel Tânăr. Orașul s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat și târg ajungând la titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea.

Prima atestare documentară datează din 20 mai 1388 când Domnul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirea Cozia cu „o moară în hotarul Piteștilor”. Atestarea documentară de la 1388 a făcut din Pitești, alături de Câmpulung, Curtea de Argeș, Brăila, Roșiori de Vede și Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri din Țara Românească. Prima menționare a Piteștiului ca oraș apare la 1 aprilie 1510, într-o carte a lui Vlăduț. Cancelaria Domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) a emis la 22 noiembrie 1517 un hrisov în care este semnalată existența curților domnești la Pitești.
1000 de suflete
La 27 august 1582, se mai face referire la organizarea orășenească a comunității, condusă de un județ și de 12 pârgari. În oraș au avut proprietăți numeroși boieri și dregători, dintre aceștia cei mai de seamă au fost Goleștii, Izvoranii, Cantacuzinii, Craioveștii, dar și doi domnitori, Mihai Viteazul (1593-1601) și Neagoe Basarab, acesta din urmă construind între 1512 și 1521 la Pitești curtea voievodală. Pe baza unei mărturii scrise, datând din anul 1640, se vorbea despre numeroasele biserici, dar și de cele 200 de case care adăposteau circa 1.000 de suflete. În anul 1656, sub domnia lui Constantin Șerban și a doamnei Bălașa, se construiește pe fundațiile unui vechi lăcaș, Biserica Domnească Sfântul Gheorghe. Aflată în inima orașului, biserica a fost prima compoziție supraetajată pe coloane de cărămidă din Țara Românească. Tot în aceea vreme , orașul a găzduit călători de renume , cum ar fi cronicarul arab Paul de Alep.
7-8 biserici
Între 19 octombrie și 8 noiembrie 1714, la porunca domnitorului Ștefan Cantacuzino, Piteștiul l-a găzduit pe regele Carol al XII-lea al Suediei. Acesta venea din Imperiul Otoman și se întorcea spre Pomerania suedeză și era însoțit de numeroase trupe. În toată această perioadă, piteștenii au avut de suferit de pe urma musafirilor, fiind nevoiți să-i hrănească în condițiile unui an secetos ce compromisese grav recoltele de grâu, orz și furaje. Până în 1746, Piteștiul, avea șapte-opt biserici, iar numărul caselor ajunsese la 250, estimându-se că ar fi adăpostit 1.250 de locuitori. O mărturie din anul 1791, caracteriza orașul ca pe un târgușor cu opt biserici, o mânăstire, mai multe case boierești și locuințele ispravnicilor de district. Pe 26 octombrie 1802, în jurul orei 11, un cutremur de adâncime, cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter s-a resimțit violent la Pitești, Biserica Sfântul Nicolae fiind distrusă de intensitatea acestuia, dar a fost ulterior reconstruită. La 18 august 1848, un grav incendiu a afectat orașul, distrugând trei mahalale și trei biserici, inclusiv „Sfântul Nicolae”.
1000 familii
Pe baza datelor fiscale din anul 1824, s-a consemnat faptul că în oraș erau 1.011 familii, circa 700 de case și aproximativ 5.000 de locuitori. În anul 1832, pe baza datelor statistice repartizate teritorial, se stabilea numărul caselor de locuit la 773, ele fiind împărțite în 4 cartiere, 14 mahalale, 5 tăbăcării, iar numărul animalelor însuma numai 1.000 de capete, fiind distribuite în 4.000 de gospodării. La recensământul din 1859, Piteștiul avea 7.229 de locuitori și 1.889 de clădiri. În acea perioadă, populația era formată din agricultori și liber-profesioniști (65%), meseriași (20%), comercianți (15%) și fabricanți (0,2%).
Reşedinţa Judeţului Argeş
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Piteștiul era reședința județului Argeș și avea 15.570 de locuitori. În oraș funcționau un liceu, „I.C. Brătianu”, o școală de meserii, 3 școli primare de băieți și 3 de fete, o școală catolică, una evreiască, una luterană, o fabrică de postav, una de produse chimice și un spital. Erau în oraș 11 biserici ortodoxe, una catolică, una protestantă, una luterană, una armenească și o sinagogă.Anuarul Socec din 1925 îl consemnează ca reședință a aceluiași județ, având o populație de 19.617 locuitori. În 1950, Piteștiul a devenit reședința regiunii Argeș, precum și a raionului Pitești din cadrul acesteia; totuși, el nu făcea parte din acel raion, fiind organizat ca oraș regional subordonat direct regiunii, având arondate în această capacitate mai multe comune din împrejurimi, inclusiv viitoarele orașe Mioveni (pe atunci, comuna Colibași) și Ștefănești. În 1968, orașul a devenit municipiu de reședință a județului Argeș, reînființat. Sursa: https://ro.wikipedia.org .