- Din punctul meu de vedere
Nu-i cereți presei să fie obiectivă, cereți-i să fie sinceră. În virtutea sincerității, voi spune că PNL Argeș a fost, încă din 1990, în relații proaste cu presa locală. Imediat după schimbarea regimului, liberalii și țărăniștii au intrat pe scena politică având aerul că sunt salvatorii patriei. Foști exilați și foști deținuți politic au abordat un aer mesianic, dorind să lase impresia că au coborât din ceruri pentru a-i mântui pe argeșeni.
Social – democrații au fost mai prietenoși cu ziariștii, chiar dacă era limpede că această atitudine mustea de ipocrizie. Totuși, PDSR-iștii care au devenit PSD-iști le-au permis gazetarilor să participe la întâlnirile lor informale, amicale, au discutat politică la o țuică și o ciorbă de burtă.
Desigur, liberalii și țărăniștii au procedat principial, separând lumea politică de lumea presei, în numele obiectivității. Viața însă nu ține seama de principii, este viață pur și simplu, cu bune și cu rele, iar rigiditatea morală a dreptei i-a îndepărtat pe ziariști.
Era o epocă în care chiar în țara etalon a democrației, SUA, începea să se vorbească despre sistemul politico – mediatic. Adică, presa și politica nu mai erau văzute ca fiind lumi diferite, admițându-se ideea că sunt două fațete ale aceleiași monede.
Liberalii și țărăniștii nu au înțeles niciodată acest lucru, iar dacă primii au supraviețuit totuși până în prezent , celorlalți această atitudine le-a fost fatală.
Relațiile amicale dintre ziariști și politicieni sunt cu atât mai semnificative cu cât te afli într-o zonă cu caracter mai provincial, iar Argeșul este o asemenea provincie. În județele mici și medii ca putere economică, sistemul zis politico -mediatic ia forma comunicării la sindrofii fortuite, zile festive ori cafele prin birouri.
Încă o dată spun că social – democrații argeșeni au fost mari meșteri ai relației cu presa, în vreme ce țărăniștii și liberalii s-au comportat rigid, doctrinar, glacial.
Prin forța lucrurilor, presa argeșeană i-a protejat pe cei de stânga și i-a luat la țintă pe cei de dreapta.
Pe lângă factorii despre care am vorbit, adică rigiditatea și agresivitatea doctrinară, viziunea idealistă despre politică și presă a dreptei, la această situație a mai contribuit și faptul că în județe precum Argeș nu există o piață de publicitate dezvoltată.
Politicienii stângii au avut nevoie de presă pentru a comunica, pentru a câștiga alegeri, pentru a lupta cu cei de dreapta. Presa a avut nevoie de ei pentru a supraviețui în condițiile în care piața liberă nu le oferea suficient suport.
Cum s-ar spune, o mână spală pe alta și amândouă spală obrazul.
Am făcut această divagație pentru a arăta că există în tradiția presei argeșene să fie mai amicală cu PSD și mai agresivă cu PNL.
Când nu cunoști pe cineva , acela devine străinul care trebuie combătut.
Infernul este ceilalți, spune Jean Paul Sartre. („L’enfer, c’est les autres”).
Prima concluzie este că liberalii argeșeni de astăzi se lasă mai puțin cunoscuți decât pesediștii. În consecință, nu știu la fel de bine ce se întâmplă la PNL, precum știu ce se întâmplă la PSD.
Totuși, în baza a ceea ce știu, îndrăznesc să spun că președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, riscă să piardă alegerile interne.
Nu ar fi peneliștii locali destul de bizari dacă nu ar încerca să-și dea jos liderul actual.
Rețineți,vă rog, această ipoteză. Până în prezent, liberalii argeșeni, când au putut să facă o prostie în grup, au făcut-o. Dovadă stau ciudățeniile din Consiliul Local Pitești.
Am, bineînțeles, și alte argumente pentru a demonstra că Adrian Miuțescu este în oarecare pericol, iar alături de el și amicii săi politici.
Președintele Iohannis pare că merge pe mâna lui Florin Cîțu, un om mai slugarnic, dispus să nu iasă din cuvântul Comisiei Europene, mama tuturor jocurilor globale de interese.
În același timp, Emil Boc, pe cale de a deveni din valetul lui Băsescu un sfânt al administrației publice locale, și-a exprimat clar adeziunea față de Cîțu. Dacă ținem seama de câtă putere are cum Boc, președinte al organizației naționale a municipiilor, această susținere pare extrem de importantă.
Vin la rând primarii liberali și nu mă îndoiesc de faptul că, la momentul oportun, premierul Cîțu, dacă Iohannis îi va da verde, va cumpăra primarii la bucată.
Dincolo de toate aceste argumente, teama mea își are izvorul în deja amintita nebunie a liberalilor locali. Când sunt persoane fizice, sunt oameni ca toți oamenii, când se strâng în grup, parcă turbează.
Sper să nu turbeze exact la adunarea la care își vor alege liderul local.
Pentru cititorii mai puțin pasionați de politică, precizez că lupta de la București va influența decisiv lupta din provincie. Chiar dacă alegerile locale au loc înaintea celor naționale, viitorul va modela trecutul.
Se spune că Adrian Miuțescu este amic cu Ludovic Orban. În mai multe rânduri, au fost emise comunicate de adeziune a organizației Argeș a PNL pentru actualul președinte național.
În treacăt fie spus, Orban a declarat, chiar de curând și chiar în Argeș, că nu ai cum face declarații de susținere pentru cineva care încă nu și-a anunțat candidatura.
Totuși, Adrian Miuțescu a dat ordin să fie făcute astfel de declarații.
Declarațiile de susținere nu fac doi bani dacă cineva de la București le arată bățul unor liberali argeșeni.
Bățul și zăhărelul.
În fine, poate vă întrebați de ce sugerez că Adrian Miuțescu ar trebui să rămână președinte al PNL Argeș.
Dintr-un motiv foarte simplu, acela că omul pare dispus la colaborare cu toate persoanele politice în favoarea Argeșului.
Adrian Miuțescu nu e un taliban.
Poate și de aceea mă tem că talibanii vor dori să-l schimbe.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
