Ruladă aperitiv

0
0



Timpi de preparare:
Timp de preparare: 30 min
Timp de gătire: 50 min
Gata în: 1 ore, 20 min

Ingrediente:
pentru aluat
250 gr. făină
2 linguri ulei
2 gălbenuşuri
sare
pentru umplutură
100 gr. caşcaval
500 gr. carne tocată
1 ou
1 ardei iute
1 ardei gras
1 ceapă
1-2 linguri ulei
1 lingură pesmet
sare
piper
1 legatură pătrunjel verde

Mod de preparare:
1. Se cerne făina şi se amestecă cu 125 ml apă în care s-a dizolvat un praf de sare, uleiul şi gălbenuşurile. Se frământă un aluat şi se lasă 30 minute să se odihnească.
2. Ardeiul gras se spală, se curăţă şi se taie cubuleţe, iar ardeiul iute se spală, se curăţă de seminţe şi se toacă mărunt.
3. Ceapa tocată mărunt se căleşte într-o tigaie încinsă cu ulei. Se adaugă carnea tocată şi se condimentează cu sare, piper şi ardeiul iute fin tocat. Se ia de pe foc şi când se răceşte se amestecă cu oul bătut, ardeiul gras tăiat cubuleţe şi pătrunjelul verde tocat mărunt.
4. Se întinde aluatul într-o foaie subţire şi se presară cu pesmet, caşcaval ras şi compoziţia de carne. Se rulează, se pune într-o tavă unsă cu ulei şi se coace la foc potrivit, 40-50 minute.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.