Mulţi absenţi la Evaluarea Naţională!

0



Ieri s-a desfăşurat prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale a absolvenţilor de clasa a VIII-a (Limba gi literatura română) – sesiunea 2021. Deşi erau înscrişi la examen 4.160 elevi, au fost prezenţi 3.994, restul de 166 fiind absenţi.


Evaluarea Naţională se desfăşoară în 123 de centre de examen în judeţul Argeş. Au fost înscriși 4160 candidați din 136 unități de învățământ. Din cei 4160 candidați, 1724 sunt din mediul rural, 2436 din mediul urban și pentru 37 de elevi s-au aprobat cereri pentru adaptarea condițiilor de examen conform particularităților candidaților în baza Procedurii nr. 1526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor. Ieri, la prima probă, proba scrisă la Limba şi literatură română, au lipsit 166 elevi.

În loc de numele elevilor, vor fi afişate coduri!
„Au fost prezenţi 3994 candidaţi, iar un procent de 4,16% este reprezentat de candidaţii care nu s-au prezentat la examen. Nu a fost eliminat niciun elev pentru tentativă de fraudă sau fraudă. Subiectul şi baremul de corectare pentru proba de Limba şi literatura română au fost publicate de către Centrul Naţional de Politici ţi Evaluare în Educaţie, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00. Următoarea probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 24 iunie, iar ultima probă (Limba şi literatura maternă) va fi susţinută vineri, 25 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afişate marţi,29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen)”, a transmis Inspectoraul Judeţean Şcolar Argeş. Potrivit legii, listele cu notele vor fi afişate fără datele de identificare ale elevilor, respectiv, nume, prenume, iniţiala tatălui, aşa cum se întâmpla în trecut. „Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe siteul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale.

Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază, de semnătură de primire, la prima probă susţinută. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă,4 iulie”, a precizat ISJ Argeş în acest sens. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.