- La prima probă de la BAC
Ieri s-a desfăşurat primă probă a examenului de Bacalaureat, proba scrisă la Limba şi literatură română. Au participat 3.940 candidaţi, examenul fiind susţinut în 21 centre. Patru candidaţi au fost prinşi copiind prin mijloace tehnice, cu telefonul sau prin ceasuri smart.
La prima probă scrisă a examenului naţional de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba şi literatura română) au fost prezenţi 3940 de candidaţi (limba română, real 2948; limba română, uman 992). Proba s-a desfăşurat în 21 centre. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminaţi 4 candidaţi, care au încercat să copieze folosind telefoane sau ceasuri smart. Doi dintre elevii eliminaţi sunt din acelaşi centru şi ceilali doi din centre diferite.
Aceştia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Subiectele şi baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici şi Evaluare în Educaţie. Celelalte probe se vor desfăşura conform următorului calendar:
-astăzi, 29 iunie – proba obligatorie a profilului
-miercuri, 30 iunie – proba la alegere a profilului şi a specializării .
– joi, 1 iulie – Limba şi literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 5 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, in intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se mentionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie. În conformitate cu prevederile art. 5 qi ale art.6 dinRegulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor RGPD/GDPR), afişarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului. M.Sandu