Meciuri cu 50% din capacitatea stadioanelor şi VAR în Liga I!

0

  • Comitetul Executiv a aprobat propunerile făcute de FRF



Răzvan Burleanu, președintele FRF, a susținut o conferință de presă după şedinţa Comitetului Executiv de duminică, pentru a explica deciziile adoptate care vizează fotbalul românesc. Unele dintre aceste decizii vor intra în vigore din acest sezon, altele din viitoarea ediţie de campionat.


Începând din noul sezon, cluburile din Liga 1 vor mai fi obligate să folosească un singur jucător U21, nu doi, cum s-a întâmplat în precedenta ediție. În schimb, patronii au primit sarcina de a investi 5% din buget în academii în 2022, 6,5% în 2023 și 7,5% în 2024.

Un singur jucător U21 din sezonul viitor
FRF a luat decizia de a înlocui cel de-al doilea jucător U21 cu 3 măsuri care își propun să contribuie la creșterea investițiilor în propriile academii. Minim 5% din veniturile unui club de Liga 1 trebuie să se regăsească în propria academie începând din 2022, minim 6,5% din 2023, 7,5% din 2024. Forul condus de Răzvan Burleanu vrea să crească punctajul pe clasificarea academiilor pentru obținerea licențelor de Liga 1. Astfel, se păstrează refuzarea licenței dacă nu se îndeplinește baremul de 60 puncte pe sistemul de clasificare al academiilor.

Amenzi mari pentru neîndeplinirea punctajului
Se introduce o amendă de 100.000 de lei dacă nu se îndeplinește baremul de 75 puncte. FRF aprecizat că toate fondurile colectate din amenzi vor fi redistribuite egal celorlalte cluburi participante în liga elitelor U19 și U17 cu excepția celor amendate. Introducem o transparență financiară și auditară a cheltuielilor la nivelul academiilor. Din 2022, toate cluburile vor trebui să-și auditeze și să-și publice toate cheltuielile înregistrate cu propriile academii. FRF decontează azi 15.000 de lei pentru auditul financiar al fiecărui club din Liga 1. Neîndeplinirea uneia dintre aceste 3 măsuri va conduce implicit la refuzarea licenței de L1”.

Regula golului în deplasare, eliminată
Comitetul Executiv a aprobat cu unanimitate de voturi, abrogarea principiului avantajului golului marcat în deplasare la jocurile eliminatorii disputate în dublă manşă. “Eliminăm regula care prevede avantajul golului marcat în deplasare în toate meciurile eliminatorii în dublă manşă organizate sub egida FRF” a spus Burleanu, la finalul şedinţei de duminică.

Play-off şi play-out la Liga 2
Comitetul Executiv a mai aprobat sistemul competiţional al Ligii a 2-a. “Noul sezon de Liga a 2-a va începe la 31 iulie. Am luat decizia de a continua acest format şi în următorul sezon. Astfel, în faza 1 cele 20 de echipe vor juca 19 etape. În faza a doua, primele şase echipe vor juca în sistem tur-retur în play-off un total de zece etape. La final, vor promova direct primele două echipe, iar ocupantele următoarelor două locuri vor merge la baraj în sistem tur-retur. Echipele de pe locurile 7-10 vor fi împărţite în două grupe, fiecare disputând un total de şapte etape. Vor retrograda direct ultimele două locuri din fiecare grupă, precum şi a cincea echipă în urma unui baraj în dublă manşă”, a declarat şeful FRF.

10 serii în Liga 3
Liga 3 va începe pe 28 august. Cele 100 de echipe vor fi repartizate în 10 serii. În prima fază a competiției, meciurile se vor juca în sistem tur-retur, în faza a doua a competiției primele 4 formații se vor califica în play-off, unde se vor juca 3 tururi. Echipele de pe locurile 5-10 vor evolua într-un play-out, sistem tur-retur. Retrogradează ultimele două clasate din play-out-ul fiecărei serii împreună cu echipa de pe locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament. În faza a 3-a, vor participa doar echipele din play-off, 20 de echipe, în urma căreia se vor stabili cele mai bune 5 echipe care vor promova în Liga 2”

Perioadele de transferuri
În plus, Comitetul Executiv al FRF a aprobat cu unanimitate de voturi perioadele de transfer pentru vară şi iarnă aferente sezonului 2022-2023, astfel: 14 iunie – 05 septembrie 2022 şi 17 ianuarie 2023 – 13 februarie 2023 cu excepţia fotbalului în sală pentru care a doua perioadă de transfer va fi 10 ianuarie – 06.02.2023.

Premieri şi în faza a treia a Cupei României
În ceea ce priveşte sistemul de premiere din Cupa României, acesta a fost modificat, astfel că s-a extins premierea inclusiv la faza a 3-a a Cupei României, fără a fi afectate bonusurile acordate celorlalte echipe. “Echipele participante încă din faza a treia a competiţiei vor putea să beneficiere de premiile puse la dispoziţie. Reuşim să acoperim cele mai multe echipe de Liga a 3-a, dar şi pentru prima dată cele mai bune echipe de Liga a 4-a pot să fie premiate. Prin acest nou sistem nu sunt afectate celelalte echipe participante în fazele superioare”, a declarat Burleanu.

20 de jucători pe foaie şi 5 schimbări
Comitetul Executiv a aprobat şi menţinerea în sezonul 2021/2022 a condiţiilor privind numărul de maxim 20 de jucători înscrişi în raportul de arbitraj, un număr de 5 schimbări posibil a fi efectuate în maximum 3 opriri ale jocului. De asemenea, s-au aprobat modificările Protocolului medical pentru desfăşurarea competiţiilor şi pentru fotbalul în sală, urmând ca acestea să se aplice ulterior apariţiei ordinului care să permită relaxări suplimentare.

“Noul protocol medical care ar trebui să intre în vigoare la 1 iulie. Sunt două modificări foarte importante, pe de-o parte creşterea gradului de ocupare a stadioanelor de la 25 la 50 la sută şi în ceea ce priveşte acţiunile media, vor fi permise conferinţele de presă şi declaraţiile în zona mixtă. Aşteptăm publicarea ordinului şi imediat o să vedem şi noul protocol medical”, a afirmat Răzvan Burleanu.

Sancţiuni pentru antrenorii cu comportament nesportiv
La propunerea CCA, a fost introdusă o sancțiune pentru antrenorii care au un comportament nesportiv pe marginea terenului. Antrenorii care vor acumula 4 „galbene” vor primi o etapă de suspendare în campionatele din România. În Cupă, această sancțiune se va aplica la 2 galbene. Pedeapsa va fi însoțită și de o sancțiune financiară. S.M.