Timpi de preparare:
Timp de preparare: 10 min
Timp de gătire: 25 min
Gata în: 35 min
Ingrediente:
6 vinete rotunde
500 gr. carne tocată de vită
3 roşii bine coapte
2 cepe
100 ml ulei
200 gr. sos alb
200 gr. caşcaval uscat
1 căţel usturoi
sare
piper
Mod de preparare:
Papoutsakia este o reţetă grecească delicioasă pe bază de carne şi vinete, o combinaţie plină de savoare. Perfectă pentru zilele de iulie în care toate piețele abundă de vinete proaspete și sănătoase! Iată cum se face papoutsakia!
1. Vinetele se taie în două pe lung, se presară cu sare şi se lasă o oră să se elibereze sucul.
2. Între timp, într-o tigaie cu ulei se căleşte ceapa. După ce s-a înmuiat, se adaugă carnea care se desface ușor cu lingura de lemn. Adaugă roşiile tăiate mărunt, usturoiul, sarea, piperul şi apa necesară pentru a fierbe la foc mic, timp de o oră.
3. Vinetele se şterg şi se prăjesc uşor în ulei. Apoi, cu o linguriţă li se scoate miezul care se pune tocat mărunt în amestecul de carne. Umple vinetele cu amestecul de carne.
4. Pune sos alb pe fiecare vânătă, presară cu caşcaval ras din belșug şi dă-le la cuptor pentru 25 de minute.