Deşi iniţial, FRF suspendase competiţiile până la finalul lunii, în urma videconferinţei de marţi seara a Grupului de Lucru al FRF s-a ajuns la concluzia că meciurile oficiale nu se pot relua până pe 16 mai.
”În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că termenul cel mai apropiat pentru reluarea competiţiilor fotbalistice din România ar putea fi 16 mai 2020, dacă situaţia privind pandemia COVID-19 se va îmbunătăţi în jurul acestei date. Dezbaterile au avut în vedere următoarele aspecte:
– starea de urgenţă declarată în România;
– perioada necesară reacomodării la efort a jucătorilor;
– modificarea termenului UEFA pentru finalizarea competiţiilor naţionale: 28 iunie faţă de 1 iunie;
– situaţia actuală a fiecărei competiţii, meciuri rămase de disputat;
– expirarea contractelor jucătorilor la data de 30 iunie sau mai devreme;
– închiderea bazelor sportive.
Luând în considerare că la nivel de competiţii această criză conduce la mari probleme din punct de vedere sportiv şi financiar pentru toate părţile implicate, pentru a putea reduce impactul negativ asupra întregului sistem fotbalistic s-au căutat cele mai bune soluţii de finalizare a competiţiilor naţionale: respectând şanselor tuturor echipelor, utilizând toate datele calendaristice posibile, respectând calendarul competiţiilor de club europene, având în vedere situaţia contractuală a jucătorilor, previzionând începerea următorului sezon în a doua jumătate a lunii iulie”. S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525