Tâlharii au primit 3 ani închisoare pentru 100 lei!

0



Instanţa a dat sentinţa într-un caz de tâlhărie comis în Piteşti, în septembrie 2020 şi a dispus câte trei ani închisoare pentru cei doi autori. Pedepsele au fost suspendate însă, pot fi executate dacă aceştia comit şi alte fărădelegi, având termene de supraveghere de câte 3 ani. În urma tâlhăriei comise cei doi, s-au ales cu 100 de lei şi un telefon vechi!


În noaptea de 10 spre 11 septembrie, Marius M., de 25 de ani, din comuna Coşeşti şi Ştefan M., de 20 de ani, din Piteşti, se aflau în trecere prin Piaţa Vasile Milea, din Piteşti. Aceştia au văzut un bărbat şi l-au atacat, lovindu-l cu pumnii şi picioarele cu intenţia de a-i fura bunurile. I-au furat 100 de lei şi un telefon vechi după care au dispărut în noapte. Păgubaşul a sunat la 112 şi a reclamat tâlhăria, iar poliţiştii au demarat o anchetă pentru a de de urma făptaşilor. Primul a fost prins Marius M. care a fost reţinut, la sfârşitul lunii octombrie pentru 24 de ore, ulterior fiind eliberat sub măsura controlului judiciar.

Cel de-al doilea autor, Ştefan M. a fost dus în arest în decembrie 2020, tot pentru 24 de ore. La rândul lui a fost plasat sub control judiciar numai că, acesta nu a respectat obligaţiile impuse şi a ajuns, din nou, în arest în mai 2021 când i-a fost revocat controlul judiciar.

Pedepse cu suspendare
În luna ianuarie cei doi au fost trimişi în judecată. La cel de-al doilea termen Judecătoria Piteşti a dat sentinţa, lucrurile fiind clare în acest dosar. „Condamnă pe inculpatul M.M.H , la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată(…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei principale de 3 ani închisoare iar în temeiul art. 92 al.1 C.p. fixează termen de supraveghere de 3 ani. (…) impune condamnatului să execute obligaţia constând în aceea de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. (…) pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Coşeşti sau Consiliului Local Coşeşti” se precizează în sentinţă., în privinţa lui Marius M.

Aceeaşi pedeapsă a primit şi Ştefan M. și acesta având de efectuat muncă în folosul comunităţi 80 de zile, în cadrul Primăriei Piteşti sau Consiliului Local Piteşti.

De la cei doi au fost prelevate probe genetice, care au fost introduse în baza de date a Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, iar în cazul în care vor comite alte infracţiuni vor putea fi depistaţi cu uşurinţă.
În timpul procesului partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. Sentinţa nu este definitivă putând fi atacată cu apel. M.Sandu