Evenimente

0


– 752: Ștefan al II-lea devine papă. A murit trei zile mai târziu, înainte să fie consacrat și nu se află pe lista oficială de papi a Vaticanului.
– 1801: Țarul Pavel I al Rusiei este lovit cu o sabie, apoi strangulat, și în cele din urmă călcat în picioare în dormitorul său de la Castelul Sf. Mihail. Va urma la tron fiul său cel mare, Alexandru I al Rusiei.
– 1821: Revoluția de la 1821: Se ajunge la un acord cu boierii rămași în București (jurămîntul reciproc de credință). În virtutea acestuia, Tudor Vladimirescu recunoaște vremelnica stăpânire a țării, alcatuită din boierii patrioți acceptând să conducă țara împreună cu ei. Boierii declară că pornirea slugerului Tudor nu este rea. Are loc legitimarea acțiunilor lui Tudor de către clasa politică.
– 1821: Războiul de Independență al Greciei: Bătălia și căderea orașului Kalamata.
– 1847: Un incendiu uriaș distruge 20% din orașul București.
– 1898: Se adoptă Legea învățământului secundar și superior, elaborată de Spiru Haret și C. Dimitrescu-Iași, care instituie învățământul secundar de opt clase, în două cicluri (inferior și superior) și în secții (modernă, reală și clasică), gimnazii și școli normale și organizează mai temeinic învățământul superior.
– 1917: Proclamația regelui Ferdinand I, prin care se promite pământ și vot universal.
– 1919: Benito Mussolini fondează, la Milano, „Fasci di Combattimento” (partidul fascist italian).
– 1921: Crearea Reichswehr-ului, armata Republicii de la Weimar.
– 1933: Reichstagul adoptă o lege prin care se acorda guvernului lui Hitler împuterniciri speciale.
– 1942: Al Doilea Război Mondial: În Oceanul Indian, forțele japoneze capturează Insulele Andaman.