E război în Argeș, dar nu e războiul nostru

6

  • Din punctul meu de vedere



Este clar că Alina Gorghiu se ține de capul lui Adrian Miuțescu și l-ar vrea scos din funcția de președinte și din jocul politic. Se speculează că atunci când era directorul lui Mișu Gorghiu, la Curtea de Argeș, actualul lider județean al PNL l-ar fi prins pe tatăl viitoarei senatoare cu niște matrapazlâncuri și l-ar fi dat afară.


Orice dușmănie are o rădăcină, dar poate înflori. În acest moment, dna Gorghiu ar dori să îl vadă președinte pe Radu Perianu, care face figură de om de paie, din motive mult mai actuale decât vechea poveste cu tatăl Mișu. Pe de o parte, Alina Gorghiu este în tabăra Cîțu, iar pe de altă parte, cred că i-ar plăcea al naibii de mult să controleze politico – economic bogatul județ Argeș, cu investițiile lui care se anunță majore.

Se duce pe teritoriul județului un război condus de la București și poate că ar fi bine să facem o paranteză. Cozmin Gușă crede că avem un cuplu de asasini economici Cîțu – Isar care negociază împrumuturile în favoarea lor și în defavoarea României:
”Ministrul de finanțe Alex Nazare a intrat de vreo două luni în cătarea cuplului de “asasini economici” Cîțu-Isar și se pare că aseară aceștia l-ar fi convins pe Klaus Iohannis să-l remanieze pe Nazare. Motiviația reală a celor doi, cu antecedente penale în manipularea pieței financiare, este dată de intenția ministrului de finanțe de a reorganiza ministerul cu un plan care până acum a fost refuzat de 4 ori de Cîțu. Motivul refuzului este strict legat de eliminarea astfel din departamentul de trezorerie exact a oamenilor din rețeaua Cîțu-Isar care negociază împrumuturile externe ale statului român la cele mai dezavantajoase dobânzi. Mai mult, Nazare a decis să elimine și uriașele comisioane pe care această rețea de sorginte cvasi-infracțională le mai și încasa în urma negocierii împrumuturilor. Pentru Iohannis, acest accept al remanierii, sub această motivație reală, ridică două semne de întrebare: fie este fraierit de către tripleta Cîțu-Isar-Gorghiu, în vâltoarea luptei interne din PNL, fie este bine informat despre rețeaua celor care căpușează împrumuturile externe ale României și atunci devine complice la acest grav matrapazlâc.”, scrie Cozmin Gușă.

Desigur, cei preocupați de politică știu că dna Gorghiu îl are drept soț pe dl Isar.
Nu știu dacă este rezonabil ceea ce scrie Gușă, poate bate câmpii, mai degrabă cred că Nazare a fost dat afară pentru ca premierul să le dea cu mâna sa bani primarilor în calitate de interimar la Finanțe. Remanierea lui Nazare ar fi în acest caz doar un mare abuz, o folosire a guvernului țării în războiul intern.

Închidem peranteză și ne întoarcem la ceea ce se întâmplă în Argeș.
După ce Alina Gorghiu, senator PNL, a semnalat faptul că inspectorul școlar general al județului Argeș, Liliana Murguleț, ar fi înscris elevi de liceu în partid pentru a vota la alegerile din PNL Pitești, aceasta din urmă a fost demisă de către ministrul liberal al Educației, Sorin Cîmpeanu.
Liliana Murguleț nu a ales tabăra care trebuia, iar pentru asta a plătit cu funcția!
În PNL, partid care se laudă că este o formațiune politică democratică, se merge, de fapt, pe principiul „cine nu e cu noi e împotriva noastră”! Se lucrează de pe poziții de forță, se impun puncte de vedere și se calcă în picioare dreptul la opinie. Liberalii s-au folosit de școală și de elevi pentru o reglare de conturi.

În emsiunea pe care o fac vinerea la Curier TV, am stat de vorbă cu dna Murguleț și am refăcut mersul evenimentelor care au dus la destituirea ei. Mie chestiunea cu elevul care a votat mi se pare o făcătură, un scenariu pus la cale înainte de alegerile la la PNL Pitești. Cum naiba a știut o parte a presei ce se întâmplă în timp real, cum de l-a dibuit aceeași parte a presei pe elevul care a votat, cum de a existat o fotografie a datelor acestui elev și cum de a fost el găsit și intervievat cu promptitudine ?
E clar că nu putem exclude ideea că aici a fost o punere la cale menită să îi compromită pe Miuțescu și Tofan și să o scoată din joc rapid pe Liliana Murguleț.
Oricum, asemenea execuții se mai întâmplau la comuniști, însă doar atunci când ordinul venea de la Elena Ceaușescu.

De la Elena la Alina s-ar putea să nu fie un drum atât de lung pe cât credeam.
Pe site-ul Edupedu găsim o declarație a ministrului Câmpeanu care te lasă interzis:
”Reporter: De ce ați luat această decizie la cerința senatoarei Alina Gorghiu?
Cîmpeanu: Nu știu la cerința cui am luat această decizie, dar voi lua această decizie ori de câte ori un inspector general își va permite să ducă politicul în școală și elevii în politică. Cu atât mai mult dacă este vorba despre elevi minori, care nu au încă drept de vot.
Reporter: Senatoarea nu a prezentat nicio dovadă că elevii au participat la conferința de alegeri PNL.
Cîmpeanu: Pe borderourile de vot există elevi înscriși care au votat, având vârsta mai mică de 18 ani. Potrivit Constituției României, dreptul de vot se capătă la 18 ani”.

Dl ministru face pe senilul. Cum adică nu știe la cerința cui a luat decizia ?
În fine, cât de curând am putea avea un fel de proba verității, pentru că se aude ceva în legătură cu demiterea șefei de la Finanțele Publice, dna Georgeta Iliuță, aflată în echipa Miuțescu, deci și în echipa Orban.
Adrian Miuțescu spune că fostul ministrul Nazare i-ar fi confirmat că Alina Gorghiu i-a cerut să o dea afară pe Georgeta Iliuță. Acum, Nazare nu mai e ministru, Cîțu o poate da el afară, ca interimar.
De remarcat ca Finanțele Publice Argeș sunt pe locul întâi pe regiune la toți parametrii, deci dna Iliuță este un manager performant, iar dacă o va da afară Florin Cîțu ar fi tot în cadrul războiului intern.
E război în Argeș, dar nu e războiul nostru.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)


6 COMENTARII

  1. Nici nu ai ce să comentezi la asemenea acte și fapte. D’aia unii și tac, adânc.
    Datoria României a ajuns la 49,9% din PIB iar Câțulică și Isărică se joacă, dar cu focul.
    Proiectul de reorganizare a M.F., refuzat de Câțu de șase ori, nu de patru, cuprindea și reînființarea Direcției Juridice a ministerului, desființată chiar de către acesta din motive de….pădure (în două sensuri).
    Ne-a procopsit Măgădanul cu cel mai tare (de cap, ca și el, dar le merge mintea la prostii) premier din istoria României.
    Circulă pe net că forestierul Vasilică reușit la treaptă fără loc (nota 4) a trecut la o prefesionala mutată inexplicabil la un liciu, a terminat o facultate cu două eșecuri la intrare, dar a urmat și niște înalte (și foarte scumpe) ,,studii” americane. Asta să fie explicația comportamentului său aberant?

  2. „Se speculează că atunci când era directorul lui Mișu Gorghiu…”;
    „Cozmin Gușă crede că avem un cuplu de asasini economici…”;
    „se pare că aseară aceștia l-ar fi convins pe Klaus Iohannis să-l remanieze pe Nazare…” ;
    „acest accept al remanierii, sub această motivație reală, ridică două semne de întrebare: fie este fraierit de către tripleta Cîțu-Isar-Gorghiu… , fie este bine informat despre… ;
    „Liliana Murguleț, ar fi înscris elevi de liceu în partid pentru a vota la alegerile din PNL…” ;
    “E clar că nu putem exclude ideea că aici a fost o punere la cale… „;
    „cât de curând am putea avea un fel de proba verității, pentru că se aude ceva în legătură cu demiterea șefei de la Finanțele Publice… ” ;

    Domnule Smeoreanu, în enumerarea de mai sus nu am inclus îndoielile și rezervele, firești oricărui om, pe care le-ați fi avut în scrierea acestui editorial.
    Ce pot remarca însă în scrierea editorialelor dv. este folosirea citarilor generoase din alții și utilizarea din abundență a speculațiilor („se speculează…), a ceea ce cred alții (” Dl. Gușă crede…), a părerilor și posibilităților („se pare…”), semnelor de întrebare („ridică două semne de întrebare…”), presupunerilor („e clar că nu putem exclude…”, „am putea avea…” ), zvonurilor, etc. Toate acestea, în detrimentul unei anchete jurnalistice corecte, al unei argumentări solide a ideilor susținute, al unei deontologii profesionale acceptabile.
    Părerologia nu salvează România.

    • Omul este amabil dar și circumspect, la mintea odihnită a unora, se poate trezi cu procese, deși multe probe, prezentate cu ,,se pare”, sunt irefutabile (sic!).

      • Dacă folosește dovezi și argumente solide la scrierea editorialelor sale, de ce s-ar teme de procese? Dar cu „se pare…”, „se speculează…”, „se crede…”, „se aude…”, etc. nu se poate construi un articol serios. Unde este ancheta jurnalistică bazată pe fapte, pe dovezi, care – în țări cu democrație consolidată – cutremură sau înlătură oameni și chiar guverne.
        Presa ar trebui să fie și la noi a patra putere în stat, dar nu este așa. Noi, cetățenii, am vrea să fie?
        Căci unii oameni politici nu vor, unii jurnaliști care fac contracte cu câte un partid – la fel…
        De ce nu ar apare o presă cu oameni mai tineri și ne-corupți care să scrie corect despre fapte petrecute, cu dovezi și argumente, informându-ne astfel corect?

        • De multi ani Smeoreanu nu mai poate fi numit ziarist. A ajuns o slugă a partidului care îl plăteste, scrie doar la comandă, fără dovezi sau argumente, așa cum bine punctați.
          Constat totuși ca are tot mai puțini adepți!

Comentariile sunt închise.