Artist mort, la 27 ani!

0
0



Un tânăr artist, în vârstă de 27 de ani, s-a stins din viață din cauza unei afecțiuni grave. Alexandru Mihai Bulacu era instrumentist, cânta la clarinet și la saxofon, fiind component al formației Doina Argeșului, Dorul și Trygen. A cesta va fi înmormântat marți, în Câmpulung Muscel, orașul său natal.


Pe data de 1 august, Alexandru Mihai Bulacu ar fi împlinit 27 de ani. Viața i s-a curmat însă înainte, transformând aniversarea în zi de doliu pentru familie. Tânărul instrumentist a fost depistat cu o tumoră la cap și deși a luptat cu toată ființa lui să învingă boala, nu a reușit. Nici intervențiile medicilor, nici rugăciunile apropiaților nu l-au putut salva. Se spune că Alexandru Mihai Bulacu era singur la părinţi. Acesta a fost diagnosticat cu tumoră cerebrală. A fost operat în Italia iar după intervenţie, părea că boala a fost învinsă. Din nefericire însă, după un timp tumora a recidivat, iar starea lui se sănătate s-a alterat. A fost ţintuit la pat după ce a suferit o paralizie şi i-a fost afectată vederea. Acesta a murit vineri! Sicriul a fost depus la parohia Mărcuş din Câmpulung. Înmormântarea va avea loc marţi.

Era profesor de muzică şi instrumentist

„Cu profund regret notăm cernit în existența noastră faptul că Alexandru Mihai Bulacu, instrumentist în cadrul orchestrei Doina Argeșului, coleg și prieten, a plecat să acompanieze corul de îngeri. Născut la 1 august 1994 la Câmpulung Muscel, a urmat Liceul de Artă Dinu Lipatti și a finalizat studiile la Universitatea din Pitești, devenind profesor de muzică. Partitura lui, la clarinet și saxofon, va face parte de-acum din opera pe care Dumnezeu i-a pregătit-o, cu siguranță una demnă de marea scenă de dincolo de orizont. Nu-l vom uita niciodată!”, este postarea făcută pe pagina Centrului Cultural Județean Argeș.

„Vei fi îngerul meu”

Iubita lui, Cristina, a anunţat tragedia, printr-un mesaj pe pagina de Facebook: ”Inima mea a încetat să mai bată preț de câteva secunde, dar inima lui s-a oprit definitiv. Sunt multe cuvinte de spus, dar în același timp si o durere enormă. Dumnezeu mi-a luat de lângă mine viitorul, fericirea în toate formele ei și speranța! Am promis că voi rămâne lângă tine pentru totdeauna, indiferent de ce s-ar întâmpla, dar se pare că ” totdeauna” a fost prea puțin.. încă nu am puterea să accept ceea ce se întâmplă si totuși cred că vei deschide ochișorii și-mi vei spune ca mă iubești! Nu știu dacă asta e destinul sau doar viața nedreaptă..în loc să ne declarăm iubirea cu ocazia aniversării noastre, ai ales să pleci, să-ți spun ADIO! Golul din inima mea nu-l va înlocui nimeni niciodată pentru că ai fost mult prea special ca să te poate înlocui cineva. N-am vrut să pun poze cu tine din ultima ta perioada, cu speranța ca te vei face bine și nu vrei ca prietenii tăi să te vadă așa dar, din păcate, doar pozele mi-au mai rămas; pozele și melodiile tale..Dacă până acum am fost eu îngerul tău, de acum înainte, tu vei fi îngerul meu! Să ai drum lin spre ceruri, sufletul, inima și viața mea, te-am iubit, te iubesc si te voi iubi necondiționat și sper să mă veghezi din ceruri și să mă iubești la fel de mult. M-ai iubit până la sfârșitul vieții tale, iar eu te voi iubi până la sfârșitul vieții mele! Cu drag, a ta iubită, Cristina”.

A plecat să le cânte îngerilor

„O inima bună a încetat să mai bată, un om minunat, un artist si un suflet uriaş! Astăzi, familia Trygen a primit cea mai tristă veste, Alexandru Bulacu, saxofonistul nostru drag, a plecat să le cânte ingerilor! Dumnezeu a hotărât să te ia mult prea devreme ,vei rămâne în inima nostră veșnic, singurul loc de unde nu te poate lua nimeni! Dumnezeu să te odihnească în pace colegul, prietenul si fratele nostru, Alexandru Bulacu”, este mesajul transmis de Oana Preda, solista trupei Trygen. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.