Noul Kangoo, obține 4 stele EURO NCAP

0
0



Comercializat din iunie 2021, Noul Kangoo răspunde nevoilor familiilor și grupurilor dinamice, oferind spațiu, volum și modularitate. Pentru că siguranța este prioritară, vehiculul are o caroserie întărită, noi sisteme de asistență la conducere și airbag-uri pentru toți pasagerii. 


Astfel, Noul Kangoo primește 4 stele la testele Euro NCAP, bazate pe protocolul strict stabilit în 2020. Un scor care plasează cel mai recent combispace al Renault la cel mai bun nivel din segment. Noul Kangoo se remarcă prin cele șase airbag-uri, pretensionarea centurii de siguranță cu sistemul de limitare a forței și cele trei puncte de ancorare Isofix ale scaunelor, față și spate. Euro NCAP evaluează stabilitatea structurii cabinei și protecția bună a ocupanților în timpul testelor de impact. Pentru manechinele de 6 și 10 ani, protecția este optimă în toate zonele corpului. Noul Kangoo obține cel mai mare scor din categorie.

Echipamente de siguranță

În ceea ce privește echipamentul de siguranță activă, Euro NCAP pune accent pe eficacitatea frânării active de urgență (Active Emergency Braking) pentru bicicliști, pietoni și vehicule, atât ziua, cât și noaptea, prin avertizarea șoferului cu privire la riscul de coliziune. De asemenea, evidențiază utilitatea echipamentelor noi, cum ar fi asistența la păstrarea benzii de circulație (Lane Keeping Assist) și avertizarea de viteză cu recunoașterea semnelor de circulație (Speed Warning with Traffic Sign Recognition), pe lângă controlul vitezei de croazieră și limitatorul de viteză cu frânare la coborârea în pantă (Cruise Control and Speed Limiter with Hill-Descent Control).

Cu noul Kangoo, Renault oferă cele mai noi echipamente standard pentru protecție sporită atât a ocupanților, cât și a celorlalți participanți la trafic. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.