34 milioane Euro, recompensă

0



Federația Italiană de Fotbal va primi o sumă consistentă din partea UEFA pentru triumful Squadrei Azzurra de la EURO 2020. 34 de milioane de euro este suma pe care forul european o va vărsa în conturile Federației italiene. De partea cealaltă, finalista Anglia va fi recompensată cu 30.25 de milioane de euro.


Locul trei în topul câștigurilor de la EURO 2020 este ocupat de Spania, cu 22.5 milioane de euro.
Sumele pe care le vor primi naționalele participante la EURO 2020 din partea UEFA:
Italia 34 milioane de euro, Anglia 30.25, Spania 22.5, Danemarca 21, Belgia 19, Cehia 16.75, Elveția 16.75, Ucraina 16, Olanda 15.75, Suedia 15, Austria 14.25, Franța 14.25, Portugalia 13.5, Croația 13.5, Germania 13.5, Țara Galilor 13.5, Finlanda 10.75, Slovacia 10.75, Rusia 10.75, Ungaria 10.75, Polonia 10, Scoția 10, Turcia 9.25, Macedonia de Nord 9.25.

Practic, fiecare reprezentativă calificată la EURO 2020 a avut asigurată suma de 9.25 milioane de euro. O victorie în grupe a fost recompensată cu 1.5 milioane de euro, în timp ce un rezultat de egalitate în grupe a fost premiat cu 750.000 de euro. Mai departe, calificarea în optimi a adus 2 milioane de euro, atingerea sferturilor a plusat câștigul cu 3.25 milioane de euro, iar semifinalistele și-au adăugat alte 5 milioane de euro. În finală, câștigătoarea și-a mărit câștigul cu 10 milioane de euro, în timp ce finalista s-a mulțumit cu 7 milioane de euro. S.M.