Violator, în arest!

0



Clipe de coşmar pentru o femeie în vârstă de 47 de ani, care a fost atacată noaptea, la intrarea în Ştefăneşti de un individ. Acesta a tras de ea cu intenţia de a o viola. Nu a reuşit şi a tâlhărit-o. Bărbatul în vârstă de 31 de ani, originar din Olt, a fost arestat preventiv.


„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tentativă de viol și tâlhărie calificată și au reținut un bărbat de 31 de ani, din comuna Vitomirești, județul Olt.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 14 iulie a.c., în jurul orei 00.00, în timp ce se afla în localitatea Ștefănești, bărbatul ar fi agresat fizic o femeie de 47 de ani, din Ștefănești, cu scopul de a întreține raporturi sexuale, iar în momentul în care femeia s-a opus, acesta i-ar fi sustras geanta în care avea bani și telefonul mobil și ar fi fugit.

La scurt timp după ce evenimentul a fost sesizat, bărbatul a fost depistat de polițiști, ascuns în vegetația din zona Râului Doamnei.
După administrarea probatoriului, în ziua de 14 iulie a.c., bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanței, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile” a declarat Mădălina Epure, ofiţer de relaţii cu presa al IPJ Argeş despre acest caz.

S-a ascuns în vegetaţia de lângă râu

Întâmplarea a avut loc în apropiere de Podul peste Râul Doamnei. Bărbatul a trecut cu bicicleta pe lângă femeia care se întorcea de la serviciu şi a început să-i facă avansuri.

La început aceasta l-a ignorat dar bărbatul a devenit foarte insistent şi ea i-a cerut să o lase în pace. Constantin M., despre el fiind vorba, a atacat-o începând să tragă de ea, cu intenţia de a o obliga să întreţină raporturi sexuale.

A prins.-o de păr şi a lovit-o. Femeia s-a opus şi s-a luptat corp la corp cu individul, lovindu-l. Astfel a reuşit să scape din mâinile lui.
Băbatul i-a smuls însă geanta în care, pe lângă telefon femeia avea 200 de lei şi a dispărut. Victima a cerut ajutorul unei alte femei care a sunat la 112.
Oamenii legii l-au găsit pe bărbat, ascuns în apropiere de râu prin vegetaţia înaltă. Nu mai avea geanta la el, în schimb avea alte bunuri despre care se bănuieşte că erau obţinute din furt.

Citiți și: Şi-a tâlhărit şi bătut fosta iubită!Poliţiştii au găsit la el o carte de identitate ce aparţine unei femei, un alt telefon, nu cel al victimei, şi…un ruj. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.