Percheziţii la cămătari

2

  • La Țitești



Percheziţii efectuate miercuri dimineaţă, în comuna Ţiţeşti, organizate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești. A fost vizată o familie, mamă, tată şi doi fii, acuzată de cămătărie şi şantaj. Aceştia încheiau contracte de împrumut, percepeau o dobândă lunară mare iar cei care nu plăteau la data scandentă rămâneau fără bunurile depuse ca garanţie.


Oamenii legii au descoperit în timpul anchetei că cei patru membrii ai familiei încheiau contract de împrumut oferind sume mari de bani celor aflaţi în impas financiar. Aceştia aveau întreaga operaţiune bine pusă la punct. Se duceau la acelaşi notar, încheiau contract de împumut în care era precizată o dobândă de 10% pe lună.

Astfel, de multe ori, era de aşteptat că având în vedere dobânda mare, cel care primea banii se afla în imposibilitatea de a înapoia toată datoria. Tocmai de aceea, suspecţii cereau ca garanţie bunuri ale datornicilor, de obicei case sau apartamente, a căror valoare era cu mult peste sumele acordate.

1000 de euro dobândă pe lună!

Un consătean al celor doi a povestit cum fratele său a fost la un pas să o păţească. „Fratele meu a vrut să împrumute bani de la ei. Dăduse de un necaz şi avea nevoie de 10.000 de euro. A crezut că sunt oameni serioşi, fiind oameni în vârstă.

Nu putea să împumute de la bancă, pentru că lucra fără carte de muncă. A vorbit cu ei şi l-a pus se depună gaj casa. De la început i s-a părut mult să dea dobândă 1.000 de euro pe lună.

Nu avea cum să dea atîţia bani, plus datoria. I-a spus că vor merge la notar şi atunci fratele meu s-a speriat. I-a fost frică, că-şi pierde casa. Nu a luat banii. Apoi a aflat că sunt unii care au piedut nişte apartamente, că nu au avut cum să dea dobânda.

Am auzit că au fost mascaţii la ei. Nu ştiu ce au făcut poliţiştii, dar pe ei i-am văzut acasă”, a precizat Ion P, din Ţiţeşti.

Rămâneau fără case

Astfel, în urma unui împrumut în valoare de 10.000 de euro, creditorii riscau să piardă case de peste 50.000-60.000 euro. În plus, cu cât restituiau mai târziu împrumutul, cu atât plăteau dobânzi mai mari și de adânceau în datorii. Atunci când nu primeau dobânda, membrii grupării îi şantajau pe creditori.

Cele trei percheziţii au avut loc la locuinţele celor patru, din Ţiţeşti, un bărbat de 73 de ani, soţia lui de 60 de ani, şi fiii de 31 de ani şi 48 de ani, locuiesc în aceeaşi curte , acolo unde sunt trei case, câte una pentru fiecare familie.

Citiți și: Reținuți pentru ultraj!În urma percheziţiilor, au fost descoperite acte de vânzare cumpărare, al imobilelor pierdute de creditori, şi multe alte documente ridicate ca probe. Se spune că oamenii legii au găsit şi peste 40.000 de lei. Cercetările sunt în curs de desfăşurare. M.Sandu


2 COMENTARII

  1. cum faceti ii alegeti, ca e plin argesul de asemenea specimene, justitia se face ca i retine, politia doarme, legile sunt foarte proaste, trei case, bani, masini din Camatarie…. e bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.